Teatru despre teatru.Part 1

Nu am mai postat de mult , dar asta nu inseamna ca nu am mai scris.E prima parte(cea pesimista,tragica ...) dintr'o piesa scurta de teatru.Intelesuri multiple si vagi.Si toate astea,numai in 2 randuri care au menirea de a convinge ca nu merita citita:))[to not enjoy]

In Pamant am intrat cu soapte zambind in urma mea.Erau si soapte care plangeau,dar mi se pareau atat de inabusite in existential inca numai rasetele alea malefice se conturau crispat pe cortexul meu.Am plans si eu atunci si nu imi este usor sa o recunosc,am plans si pare un eveniment notabil,caci rare sunt datile cand plang.Mai rare decat sarbatorile majore.Am plans atunci.Ati plans si voi odata cu mine ,si ati zambit cand zambeam si eu,v-ati deflagelat sufletul pe o bucata de hartie ,mai bine sau mai rau.Ati respirat acelasi aer,din aceiasi incapere ridicol de trista si totusi, ati trait clipe de magie,desi nu am fost un actor bun niciodata.Rolul meu a fost sa va distrez pe voi.Am dat gres uneori si v-am inundat sufletul cu introspectii melancolice si cu ganduri banalizate de filosofie ieftina,dar totusi o gluma buna din 10 proaste ,am realizat si eu.

-Se apropie.Din ce in ce mai mult.Il aud cum se repede,ropotindu-si glasul taios catre tarmul meu.Voi nu il auziti ?Nu il auziti ?
O masa compacta de oameni ma priveste uluita.Si tace.Actorul trebuie sa isi joace rolul,asa e.Ce nu inteleg ei e ca astept si eu un raspuns,o interventie salvatoare,o interventie care sa ma faca sa-mi uit replica.Un actor fara replica e ca o casa fara acoperis,dar acest lucru nu presupune inexistenta temeliei si stalpilor de structura.Pana si peretii exista ;de ce nu ar exista si un actor fara replica ? Incremenit pe scena,cu privirea ratacita-ntr-un punct aleator,cu zambetul extatic al unui nebun,cu ploaia torentiala de sentimente ,cazuta pe un teren sufletesc arid, imi doresc sa fiu.
-Parca aud…aud…cineva din sala imi striga "esti un ratat !".Aleluia.Cineva mi-a raspuns.Exista viata.Nu sunteti marionete Si eu care credeam ca ma aflu la teatrul de papusi.Va priveam cu interes ,din spatele scenei,cum va asezati,cum asteptati,cum schimbati cateva vorbe anodine cu cei cu care ati venit,cum cascati in timpul spectacolului,cum nu imi raspundeti la intrebari,cum va teleghidati la final,mainile,intr-o mare de aplauze furtunoase,cum va grabiti catre masinile voastre de lux si va duceti la un restaurant de elita din oras si a doua zi ,indrazniti sa spuneti"Am fost la teatru" si sunteti premiati cu osanale pentru asta.Voi, ma, voi !Ma priviti pentru o ora si ceva jucandu-ma fara sens ,dar cu mult chin,pe scena asta imbacsita cu decoruri ancestrale,dar in schimb,eu va urmaresc povestile concomitent si voi habar nu aveti.E randul meu sa rad de voi !.Daca viata mea e o tragedie comica, a voastra e o comedie tragica.
-E acelasi lucru !
-Tot tu esti ?Ala, care m-ai facut ratat ?
-Da !-Ai niste replici proaste.
-Se numesc improvizate.
-Exista improvizatii bune ,sa stii.De fapt, de obicei ,ele sunt mai fermecatoare decar rolul ,daca sunt nascute intr-un moment apropiat genialitatii, intr-un moment cand,frate,te bucuri ca esti spontan si ajungi sa-ti urasti toate rolurile invatate pe de rost,toate repetitiile din toiul noptii,toti litrii de alcool in care te abandonezi dupa un insucces pentru care ai muncit cu precizia unei masinarii nemtesti si cu sufletul unui popor latin,pana si toate succesele,care ti-au aprofundat nereusitele pentru ca ai avut cu ce sa le compari.
-…
-Ai ramas fara cuvinte,maaaaaaa ?
-…
-Doamne,daca existi,si cred ca existi,dar nu cred in totalitate,tu esti regizorul suprem,dar si cel mai nemotetic spectator,tu esti judecator si acuzat,iar noi niste avocati care nu au aparat niciodata,avocati ai acuzarii,circumspecti,detractori,punitivi si deghizati.Daca existi,fa-l odata sa mai vorbeasca pe prostul ala.Sunt singur Doamne si ma doare !
-Puteai sa imi spui mie direct !
-Doamne , iti multumesc !
-Ba,tu n-auzi ?
-Ba da, ai vorbit.
-De aia am voce…
-Si ce sa inteleg ?Ca mortii vii din sala sunt muti ?
-Unii sunt muti,altii surzi,dar majoritatii…nu le pasa.Pur si simplu.
-Si tie iti pasa ?
-Promit ca o sa incerc sa-mi pese !
Era divin.Cineva incerca ceva ce stia ca va fi sortit esecului.Cineva incerca sa ma iubeasca, pe mine, un actor trist, care-si duce existenta intr-un camin de studenti din Regie,care spera sa-si gaseasca un loc unde sa doarma anul viitor,cand nu va mai fi la facultate,care spera sa aiba un salariu mai mare de 10 milioane pe luna, care spera sa mai poata spera.Un actor nedefinit prin prisma lui si poate,sortit,esecului.Actorii cei mai buni nu sunt descoperiti niciodata !Nu e corect….nu e corect…nu e corect…(voce puternica,descrescand)
-Stii,eu…
-Lasa’ma sa termin, te rog..Nu e corect!singura persoana care incearca si promita ca o sa ii pese,nu ma lasa sa vorbesc.Nu sunt aporetic prin excelenta.Uite’ma !Stau pe scena asta, ghemuit ,si strig ,vorbesc tare , ca sa ma pot auzi pe mine insumi.Daca nu ma asculta altii ,inseamna ca nu m-au auzit.Acum,ma vor auzi….ma vor auzi.Promit !
-Stii….
-Nu am terminat.Stai asa !Tu de ce incerci sa vorbesti cu mine ?Esti o maya cred, o destinatie reala cu plecare imaginara .Tu de ce vorbesti cu mine ?Vreau sa aflu.Acum !!!!
-Eu , stii…(voce resemnata)
-Nu vreau sa stiu.Mi-e frica de eul din tine !Sunt singur si e mai bine asa.Decat ca voi, carpe de sters pamantul , mai bine ca mine, samanta nerasadita…Totusi,zi’mi.Cine esti ?
-Cu adevarat ?
-Deci m-ai fi mintit ?
-Cu adevarat ?
-Da…
-Eu sunt regizorul !
-Nu !!Nu am stiut!Regizorul…
-Nici nu trebuia.sa stii….
(actorul izbucneste in ras , isi revine si se reaseaza in coltul sau..piesa se termina)

amalgam despre TIMP

Timpul dilatat,pe tabla de sah numita viata.Timpul contractat,in copilasul ce erai ieri.Timp pierdut,pentru toate clipele tripate in infinitul indeciziei.Timp.Totul se reduce la coordonate spatial-temporale.Si te intrebi,intr-o zi?Cat timp mai avem cu adevarat ,ca sa facem tot ceea ce ne dorim?Avem tot timpul din lume,cristalizat in clipele de viata ramase;caci timpul folosit e acela cand faci ceea ce-ti place ,cand reusesti sa te simti viu,eliberat de franghiile imaginare care iti sufoca existenta.Poti sa arzi atat de mult timp ,pana sa realizezi ca l-ai pierdut si tocmai cand ajungi la constatarea asta,ii anulezi efectul ,prin ceea ce ai invatat.Pacat totusi ca se intampla foarte greu,uneori de-abia ne ajunge o viata ca sa realizam acest lucru.

Ce m-a facut sa ma gandesc la timp?Ei bine,cred ca asta facem toti ,foarte des,dar ne e frica de o posibila confruntare cu ceea ce am realizat in timp,mai cu seama,intr-un anumit timp.Revenind in tumultul de idei ce ocupa mult loc,dar nu releva nimic, abordarea "timpului" e rezultatul unei carti citite despre calatoriile in timp, universuri paralele and so on.NU, nu e un SF,ci doar un subiect care iti da mult de gandit,mai ales cand vine cu argumente valide in sprijinul afirmatiilor facute.Una din ideile acestei carti ,sustine existenta unor particule cu viteza mai mare decat a luminii,cu ajutorul carora, calatoriile in timp ar fi posibile si implicit, schimbarea unor evenimente din trecut cu ecou in viitor.Restul "realitatilor" ar fi anulate,desi exista si presupuneri care afirma existenta unor realitati concomitente.Oricum ,sunt multe teorii,iar cea mai cunoscuta, nu e neaparat cea mai buna.

Conchid prin afirmatia lui Freeman Dyson,care imi inspira multe:"E lipsita de perspectiva orice presupunere care,la prima vedere,nu pare o nebunie."

teatru zambitor

Triste acorduri de vioara

Rasuna ganduri in pustiu

Nici luna nu mai imi apare

Sunt orb si asta de mult stiu.

Am strans atatia morti in mine

Sunt un cadavru inca viu

Cu ploaia -lacrima de Soare

Pe umarul meu purpuriu.

Zambesc mecanic,mercantil

Am defetismul unui prizonier

Din lagarul de concentrare

Al mintii atavice ce doare.

Scabroase litere aluneca

Pe panta unui vechi cosciug

Scrisoare propriului deces

Scrisa de mortul viu.

Evanescent,vetusc tarziu

De unde vii?Unde ma duci?

Peiorativ te infasori

Pe ochii mei de ceara

Si imi ucizi zambetul

Cu a ta gheara.

Eufemistica'nmormantare

-Un teatru zambitor-

Vioara plange in departare

Acum,acum..eu mor.

Mastile jos! sau nu...?

Cortina se ridica!Va rog frumos sa aplaudati.O noua piesa ,un inedit numai pentru dumneavoastra.In fiecare zi…
Actorii intra in scena,dar nu mai sunt actori de fapt.Se dedubleaza de eul din afara , si devin cel din interior.Fiecare rol ii invata ceva si capata viata prin prezenta lor.Fiecare rol e o noua perspectiva,fiecare costum o alta aparenta,fiecare vorba, o a doua voce a constiintei.
De ce unii actori joaca bine si altii nu?Din cauza talentului si atractiei pentru arta?Din cauza atractiei fata de disimulare sau fata de nou , putand aborda un alt personaj in fiecare zi si chiar sa il reinventeze din prisma eului original?Toate astea si nimic .
Dar teatrul se joaca pe mai multe scene:cele special amenajate pentru asta si cele spontane , mereu apte sa gazduiasca nenumarati actori;cele ,in care, daca nu esti actor ,devii.
“Dualitatea e fireasca” spun unii si sunt de accord.2 masti? O nimica toata.Toti avem 2 fete, chiar daca nu o constientizam.Una din ele e creata de etica , de comportamentul scrutat de nevoia de a supravietui in mod armonios cu ceilalti si cealalata e masca esentelor in stare pura , necizelate,masca in care se ascunde doza de rautate pe care incercam sa o menajam sau sa o ascundem , prin diferite tertipuri..Noi?Noi unde suntem?Captivi intre cele 2 cred,cautandu-ne in oglinzi sparte si vazand , intr’una singura, mii de realitati.Mai multe masti?Tot ce e posibil.Cu cat mai multe , cu atat mai multe sanse sa te pierzi printre ele , nemaistiind cand sa le scoti ,cand sa le porti si cand sa le arunci.
Masca pe care ar trebui sa o purtam toti e cea a propriei personalitati.Ca o antinomie, e cea mai grea dar si cea mai usoara masca de purtat .Grea, pentru ca pare dificil sa te relevi pe tine insuti , sa ti asumi simtirile si faptele , indiferent de ceea ce spun ceilalti si usoara pentru ca toti o putem descoperi , daca inca nu am facut asta, doar printr-o introspectie profunda si cat se poate de obiectiva.
Ok-sa inteleg ca nu convine adevarul asta.Intoarcem foaia si imaginam altul:ne nastem cu o masca cameleonica si scapam de ea ,abia la moarte.Dar ar fi insasi chipul…..
Sa cada toata mastile!!!
Cortina se prabuseste.
Publicul nu aplauda.
Felicitari , te-ai gasit pe tine.Pentru a mia oara!

Critica sau...?

Ce-mi place sa citesc critici!Nu, nu ma refer la ceea ce au criticat de'alde Calinescu, Iorga,Maiorescu , Eugen Simion etc in mod special, ci la criticile pe care le emit foarte multi cu referire la munca altora.Imi iau pastila zilnica de ras in mod virtual , ca ce mama masii , doar e la moda sa traiesti "pe net".Apropo, faptul ca am mentionat scriitori celebri e pentru a va convinge de nivelul meu saturat de cultura.Sper ca nu am reusit-asta ar insemna sa fiti la fel de mediocri ca mine.
Ce am observat eu , ca o fina analista [e al 2lea nume.daca vezi doua esti bolnav psihic] ce ma autoproclam ,e ca ,daca nu criticam ,suntem criticati;daca criticam -poate si mai mult decat in cazul anterior.Critica e in adn'ul individului.Ala metaforic.Critici si tu , critica si ei , critic si eu.Urasc critica.Prin deductie logica, obiect la care am chiulit intr-a 9a cam juma' din ore], ma urasc si eu.La modul general.Ajungand la cel particular , vin acum si va zic ceva de genul:singura critica morala e cea care critica critica.Aduc situatia in favoarea mea , ce naiba?! Asa facem toti.Ma cert cu mine si acum o sa-mi spuna vreo persoana a carei inteligenta ma depaseste in mod simtitor ca sunt increzuta si apucata.Degeaba!Nebunii niciodata nu recunosc ca sunt nebuni,nici macar in momentele de rara luciditate, pt ca atunci isi dau seama ca sunt normali.
Despre nebunie aberez in alt post.Pe ziua de azi , am depasit norma de ineptii.Apropo, exista asa ceva?

Sper ca nu luati in serios ce am scris ceva mai sus.E un pamflet.Sau poate nu!

Ganduri tarzii, dar nu si tardive

Undeva , pe o carere , ratacesc gandurile mele .Fizic , sunt prezenta intr-o camera cu pereti de culoarea vaniliei si mobila de cea a abanosului , dar spiritual, ratacesc pe multe drumuri ,dar cred ca voi reusi sa ma adun , ca de fiecare data.Ce e ciudat e faptul ca atunci cand esti imprastiat , cand iti cauti bucatile din puzzle'ul mintii , esti mult mai receptiv la semne.Acum 2 zile , seara, venind de afara, tot cautam cartela ca sa deschid usa.In acest timp, un pustiulica de 7-8 ani imi spune ca "e deschisa".Avea dreptate ;nu mai e un secret de mult timp ca , de cele mai multe ori , ceea ce cautam e foarte aproape, atat de aproape incat e incrustat/a in existenta noastra zilnica, nu mai prezinta ineditul pe care il vrem la fiecare pas , ci ineditul prin fiecare reaparitie.E o intamplare aparent banala, dar pentru mine capata numeroase conotatii.

Razna?
Eu?
Probabil!

Acum cateva zile am ajuns la o constatare de zile mari si am decis sa o aduc in favoarea mea.Nu a mers si asta e bine pentru ca inseamna ca asa a fost sa fie.Trebuie sa ne asumam propriile greseli si uneori si pe ale altora.Ca sa rezum==>Perfectiunea universala e un joc trist de marionete cu zambete fericite ,dar guri shimonosite.Nu merita sa o cauti , niciodata! Nici cautarea ,indiferent la ceea ce se refera, cu cat mai putine imperfectiuni nu merita! Imperfectiunile cele mai savuroase , din contra, trebuie traite din plin. Prea multe , te aduc prapastios de aproape de esec ,prea putine , prea aproape de monotonie si sobrietate batraneasca, asa ca ...incetati a va mai dori sa traiti "ca la carte".

De ce sa ne cautam eul ?Ne vom pierde printre mastile altora.Constientizati-l mai bine.
Ce ganduri am.Rataciri razlete ,aparent fara sens , ma fac imperfecta , the way i want to be.

Toamna

Toamna...voi o simtiti ?Eu nu.In afara de racirea temperaturii si de Soarele , care evita sa-si mai etaleze farmecul prea des, parca nu s-a
schimbat mai nimic.Eu astept covorul ruginit de frunze,copacii semi-dezgoliti, banca trista de pe drumul catre scoala in care am
copilarit,ceata de dimineata,ploile melancolice de dupa-amiaza si apoi Soarele ce straluceste diafan ,ca o ultima urma a verii incendiare.

Esarfa sa-mi fluture-n vant, gandul sa-mi zboare strigand,timpul sa ma limiteze , ploaia pasii sa mi-i urmeze.Dar toamna e fascinanta.E calda.E aurie si ruginita de un vartej de frunze triste.E colorata fervent de ploi si
nori,de desenul in creta al unor copii,a carui urme dispar sub pasii grabiti a calatorilor infrigurati.

Toamna e o impletire de melancolie si liniste sufleteasca, o reprezentare perfecta a sufletului fiintei umane aflata in plina maturitate.Toamna a maturat orice vis de vara,dar a lasat implinirile;toamna mi-a furat iluziile cu care ma hraneam,dar mi-a daruit altele mai putin amagitoare.Toamna-ti plange la picioare si de asta cei mai multi cred ca e in zadar sa ii
zambeasca.

Odata cu toamna,incepe si forfota scolii,si a chiulurilor deasemenea si a diminetelor somnoroase cu iz de cafea bauta in graba,incep si intarzierile,incepe si asteptarea vacantei de iarna.Ce frumoasa e toamna cand o privesti drept in ochi,cand o traiesti si o lasi sa te traiasca! Uneori pare o creatura funesta si anodina , alteori e un reviriment ,cu precadere in zilele fara ploi si fara ceata,cand natura sopteste bogatie in urechea ta si tu o poti auzi.

Astept toamna pe care o stiu eu...nu ma dezamageste niciodata!

Si o melodie draguta.Enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=SB5xoDEOgec

Consum mult , deci exist !!!

Ma uit la foaia asta goala si imi place caracterul ei imaculat.Mi'e frica sa o populez prin cuvintele mele canceroase, cel mult , expresie a unor ganduri in zbor dar..o sa fac asta, o sa mi infrang anxietatea in fata cuvintelor ,cele mai bune prietene pentru cei care stiu sa le foloseasca , dar si cele mai imbatabile arme, pentru ca, indiferent de incarcatura lor si oricat de bine ai jongla cu ele, se pot intoarce impotriva ta cu aceiasi abilitate sau te pot dezamagi,neridicandu'se la pretentiile tale , nereusind sa te exprime prea bine.Da!neputinta in fata cuvintelor;in fond , ea ne construieste lumea , dar ne-o si darama sau ne zideste intre pereti de viata, lasandu'ne morti in interior.Da!Lumea asta ,cladita pe contrastul dintre aparenta si esenta , cladita pe niste temelii vesnic subrede,cladita pe adevaruri si minciuni , pe pragmatism si pe idealism ,pe tacere si vorbe , pe stress si odihna , pe noi de fapt.Avem impresia ca noi cladim lumea, dar de fapt, ea se cladeste pe noi.Noi fabricam prejudecatile dar in final ajung sa ne fabrice ele pe noi .Creatia distrugand creatorul, mitul desavarsirii plasmuirii si a plasmuitorului care crede prea mult in puterea sa creatoare.

Suntem niste consumatori de publicitate , de ceea ce propaga publicitatea , de iluzii de fapt.Rareori mai trecem prin scanerul gandirii ceea ce cumparam.Important e ca ...cumparam! Suntem fericitii detinatori a fabuloaselor produse care te fac tanar , sanatos , bogat , deci fericit.O nimica toata!Visul fericirii materiale , oricat de paroxist ar fi ,aproape ca te te aduce pe culmea fericirii, dar neinsotit de stropul ala de nebunie, care te face sa simti si fara materialism, te afunzi in golul existential si daca mai ai putin realism , iti dai seama ca trebuie sa 'ti iesi din tine , sa devii un alt tu , sa transformi o iluzie intr'o farama de adevar ,asa cum nu s-a intamplat pana atunci.

Televizor , internet , brosuri care'ti spun cum sa fii perfect ,iaurtul fermecat care in 15 zile te face o zeita ,ginul care te face sa il cumperi nu neaparat datorita gustului , ci datorita faptul ca e servit intr'un peisaj exotic,cu 2 gagici bune care 'ti fac aer cu frunze de palmier si ai impresia ca asa o sa fii si tu daca'l cumperi, reclame cu baieti sculptati in perfectiune ,fete cu masuri care sfideaza realitatea, care te sfideaza pe tine ,sani mai mari , fund mai mic , muschi care striga sa fie etalati,ten bronzat, masini de ultima serie , case supradimensionate , localuri super rafinate cu preturi super piperate , dar super mici pentru super portofelul tau , super cluburi ,super fete,super baieti, cocaina , alcool rafinat , pastilute ca sa fii fericit dar de fapt sa-ti dai seama ca nu esti , vacante in destinatii inedite, himere care'ti promit ,in mod strigator , fericirea , dar nu ti'o aduc decat, pentru cel mult , cateva clipe.O intreaga mascarada , pe care fie o creezi , fie o crezi , fie o observi si fara sa vrei , esti parte din ea.Desi , asta ar intra in contradictie putin cu experienta Michelson-Morley, pentru ca ar insemna ca nu observi cu adevarat pt ca faci parte din sistem si iti faci doar pareri false .In fond , treaba sta asa:putini stiu ca sunt manipulati , dar si mai putini ca ei permit asta,putini nu se lasa manipulati decat in mica parte ,dar voluntar sau involuntar, trebuie sa consume si ei ceva si acel ceva are o reclama-buna dimineata, doar traim intr'o lume in care pana si fructele au nevoie de reclama pentru a promova importatorii.

Stii reclama aia,aia buna? Nu.Ok...in alta ordine de idei:Stii o reclama buna? Nu.Iata...cateva dn intrebarile care le-am adresat pe la 4 dimineata pe messenger , in timp ce scriu acest articol.Adevarul e mult mai aproape de noi decat credem ca este.Da, nu neg ca ar exista cateva reclame bune ,de care ti-e mai mare dragu sa te lasi fraierit , dar nu de orice , va rog eu frumos! Chiar nu auziti vocea launtrica din voi?Strigate de disperare ale unei constiente mute...poate o sa le simtiti intr'o zi[nu ma refer la toata lumea , cred ca cei care ar trebui sa citeasca asta , nu o fac:)) .Suntem cam limitati , nu credeti?Deseori am impresia ca meritam faptul ca ni se fura banii din buzunar cu toata vointa noastra.

Suntem atat de asemanatori tocmai prin dorinta noastra de a fi diferiti ,suntem un paradox atat de banal si inglodat in plictisul existential, suntem si nici macar nu ne bucuram cu adevarat de asta.Guvernati de un sistem viciat , crescuti de un sistem si mai viciat , luptam ca sa ii intrecem pe cei din generatiile trecute in aceasta aleasa arta.

Final...

nu exista unul...nu inca !

Si totusi...nu ai 30 de mii...vreau sa'mi cumpar ciocolata aia la care tot se face reclama...asa, de curiozitate...

Uitarea

Uitarea se asterne peste tot.Ploaia picura liniste in mintile imbolnavite de prea multe amintiri.Uitarea e ceea ce cersim in absenta reversibilitatii trecutului.Uitarea unor clipe,unor prieteni,uitarea de sine.

Citind o carte de Cioran,nu pot sa trec peste urmatorul pasaj "timpul zboara din constiintele noastre si-n noi nu mai ramane decat o liniste ce ne instraineaza de fiinte si de acea extensiune a inimaginabilului in sfera fiecarei clipe,prin care se defineste existenta", pasaj care mi s-a parut de-a dreptul remarcabil,de altfel,singurul care mi-a atras atentia in mod deosebit.

Uitam usor lucruri care au scaparat atentiei noastre,poate pentru ca nu le-am captat niciodata esenta,uitam usor ,deseori,si lucruri importante pentru noi si nu gasim o explicatie logica peste acest fenomen.Uitam si sensul uitarii si uitam sa ne mai reamintim micile nimicuri care ne fac viata mai placuta.Desigur, intentia de a uita deseori, e un proces de autosugestie,dar cu efect contrar.Cu cat te chinui mai mult sa iti alungi anumite ganduri, cu atat ele se intorc cu o forta demna de efectul bumerang,si te aduc in fata unui sentiment de neputinta.Exista si posibilitatea, in care, autosugestia e atat de perseverenta si concentrata,incat iti aduce efectul scontat,mai mult sau mai putin iluzoriu.

Uitarea e un joc de noroc, integrat in cazinoul vietii.Uitarea e parte din noi ,dar si aducerea-aminte la fel.Natura noastra contrastanta,aduce un echilibru pertotal omului, ca sistem.Uitarea,precedata de aducere-aminte, e o a doua sansa pentru a schimba ceea ce nu ai putut sau nu te-ai incumetat sa faci in trecut.Uitarea, e un sarpe veninos totodata,dar a carui otrava poate fi radiata daca e ancorata in momentul potrivit.Pacat ca ne resemnam prea repede cu legile firii si intelegem prin uitare o absentizare completa.Mai clar, asta ar vrea sa insemne ca ar trebui sa uitam trairile negative,si sa tinem minte ceea ce am invatat din ele;pentru ca,daca exista ceva care stiu cu siguranta, e faptul ca nu exista bine sau rau ,ca notiune certa.Nimic nu e bun sau rau , ci e constituit din aceste doua notiuni,de fapt,cuvinte,cu incarcatura pe care si-o asuma.

Uitarea multi o cauta in iluzii-in tigara de pe masa,in berea sau votca de la bar, in prafurile date pe sub mana dar...e doar o amagire.Mai bine faci aceste lucruri cand esti impacat cu tine,decat in momente de ravasire.Parerea mea.Uitarea e demna de noi,dar noi nu suntem demni de ea.Asa ca...uitatiapoi....reamintiti-va si schimbati ceva!

Iata ...si eu am fost subit lovita de uitare si am neglijat ceea ce mi-am dorit sa fie un blog.Incerc "sa il aduc pe linia de plutire , sa il scot in lume", sa, sa , sa....:) hope i will work it out !:D

Valsul prieteniei

Pentru subiectul acesta nu exista introducere,ci doar cuprins.

Intrebarea nu ar fi ce sunt prietenii;ci mai degraba ce am fi noi fara ei.

Niciodata nu am crezut in conceptul de prieten adevarat, absolut, desprins din basmele cu zane si feti-frumosi.Mi se pare o utopie.In schimb, denumirea , daca capata atribute lumesti,dobandeste o conotatie demna de mentionat.Cei mai multi dintre noi se amagesc crezand ca daca un prieten nu poate sa iti fie odata alaturi sau nu are un compartament pe sablonul mental al celuilalt, nu este unul adevarat.Ce prostie!Fiecare om este inzestrat de natura mai mult sau mai putin divina, cu anumite trasaturi, imbogatite considerabil de cele ce tin de influenta mediului in care traieste, al cresterii sale, al prietenilor,deci si de cele ce nu tin de genomul parental,ci de propria gena.Asadar, modul nostru de a fi nu este dezamagitor, ci poate, felul de a reactiona.Fiind fiinte logice, avem pretentia sa cerem celorlalti sa ne trateze ca atare.Orice om e supus greselii.Nu conteaza atat de mult ce si cum ai gresit, conteaza cum interpreteaza celalalt.Logica ar trebui sa ne ajute sa interpretam rational actiunile celorlalti,sa inlature orice dramatizare si rabufnire a unui actor refuzat la IATC.Deci, un pseudoactor.Nici macar nu isi joaca rolul cu maleabilitate.

Euripide a spus:"Firi fericiti;prietenii dispar atunci cand sunteti nefericiti".In aparenta un citat banal, dar in esenta unul inspirat din realitate.Ceea ce vreau sa spun e ca nimeni nu poate sa iti fie alaturi pe veci;nici nu trebuie sa ai pretentia asta de la oameni.Totul este efemer si tocmai pentru ca suntem constienti de asta(tind sa cred),ar trebui sa ne bucuram de ceea ce avem,cat timp il avem.Prietenii au si ei probleme; nu sunt fiinte create pentru a-ti mangaie orgoliul nemasurat, sau pentru a te compatimi cu falsa adeziune.Nici fiinte care sa iti scuipe in fata toate defectele care le vad ei;stati calmi,nu in voi, ci in oglinda neimplinirii lor.Si cine e vinovat?Evident ca voi.Nu sunt fiinte care trebuie sa va laude in permanenta,dar nici sa va critice.Cel mai bine ar fi sa nu faca nici una din acestea.Orice eventuala lauda sau critica sa capete conotatiile unei discutii amicale.Suntem rationali, ar trebui sa fim si civilizati.Nu va ridicati prietenii la cer, dar nici nu ii coborati in mocirla de noroi; oricum aveti nevoie de ei. si o sa avantati sa ii ajungeti pe norul pe care plutesc diafan, dar e posibil sa cadeti sau o sa va coborati in canalizarile reci si sumbre sa ii cautati si o sa va afundati mult mai mult in noroi sau apa statuta , daca preferati.S-ar putea ca ei nici sa numai fie acolo.De ce ar fi asteptat sa ii asezati pe soclul vostru de fericire, daca este unul ce se darama in concordanta deplina cu nemultumirea voastra, de orice natura?Cel mai bine ii pastrezi pe pamant, langa tine.Daca poti.

Rolul de prieten perfect ?Asta este ceea ce asteapta majoritatea, dar, sa fim realisti,aceasta fiinta cu caracteristici universal acceptate,nu exista.Vestea buna e ca aproape perfect, in acceptie fiecarei persoane,exista.Perfectiunea asta, pe care multi o credem tangibila,dar nu o simtim nicicum,este diminuata de critica umana.Oricat iti dai efortul sa fii un prieten bun, tot se gasesc oamenii care iti reproseaza cele mai infime greseli si le ridica la stadiul de eroare capitala, dezamagire enorma si alte chestii teatrale.Imi place dramatismul,nu ma intelegeti gresit, dar numai pe scena teatrului si preferabil, sa fie unul de calitate.

Normal ca ne deranjeaza faptul ca ceilalti intarzie cateva minute, dar nu vedem ca si noi am facut asta, poate de mai multe ori,ne deranjeaza ca ceilalti iti strecoara o mica minciuna, in unele circumstante, dar hmm...ce s-ar intampla daca v-ati duce la detectorul de minciuni?Nu vreti nici macar sa va imaginati.Ne deranjeaza ca glumiti cand noi, nu vrem decat sa fim seriosi,dar uitam ca rasul e o strategie foarte buna in majoritatea cazurilor si face ceea ce alte valori prodigioase nu reusesc.Ne deranjeaza ca nu puteti sa ne faceti mereu favoruri, dar noi, ne fundim de fiecare data cand nu avem chef sa o facem, iar lista poate continuua.Dar inainte sa ii judecam pe ceilalti trebuie sa ne uitam bine de tot in oglinda, sa vedem si ciobul din ochiul nostru,desi s-ar putea sa nu il zarim daca s-a infiltrat in ambii ochi.

Prietenii?E simplu.Fara ei nu putem trai.Ce pacoste incantatoare!Complici la spargerea unui geam , la chiulul bine motiv, la motivarea unor absente,la farsele pregatite celorlalti,parteneri de ras la cele mai stupide dar si la cele mai serioase intamplari,confidenti cand te apasa ceva si e prea greu pentru umerii tai,ajutor atunci cand nu te astepti sa o faca;"baldabaci" pentru unele din planurile tale;initiatori de iesit afara la 1 noaptea la o plimbare nocturna sau initiatori ai unei plimbari cu autobuzul la 5 jumate dimineata [:"> that's me], prietenii sunt niste dansatori nu neaparat pe ringul de dans, dar in mod natural si dezinvolt, pe marele ring al vietii.Valseaza cu mai multi parteneri, caci e firesc, un singur dansator langa tine,la nesfarsit, oricat de priceput si fermecator ar fi, te face sa simti o rutina apasatoare,in care nu e prea bine sa te complaci, dar nici sa il uiti, pur si simplu valsati toti cu mai multe persoane,dar fiti fidel fiecaruia.Sau macar incercati.

Si nu uitati:Fiecare vals e diferit si toti jucam mai multe concomitent.Exista unele scurte , unele mai lungi, rare de o viata, important e sa incerci sa valsezi cat mai bine si sa iti amintesti momentele de maxima pricepere artistica alaturi de partenerii de dans,chiar daca ati abandonat ringul acela!Prietenia e singurul vals in care sunt admisi mai multi dansatori, in acelasi timp.Profitati de asta!

Amintiri

Amintiri.Amintiri cu miros de nisip fin si apa sarata, amintiri imbibate cu ploi de toamna, amintiri ninse de vreme, amintiri senine ca zile de primavara...amintiri.Ore in nestire pierdute pe afara si prin cine stie ce puburi, ore de umblat pe carari nestiute, alese la intamplare prin orase necunoscute, ore de rasete si caterinci.ore.multe.Conversatii aproape interminabile pe mess-iar ore.pierdute sa fie ?irecuperabile, dar nu pierdute.Caterinci,confesiuni,rasete,certuri,exi, discutii profunde,discutii relevatoare , discutii absolut idioate, discutii interesante, cele mai tari flirturi[partea asta ma distreaza cel mai tare:D],ma rog...discutii.iar ore.iar timp.amintiri.Amintiri ce dainuie ca o fericire bolnavicioasa,ca o piersica mult prea bine parguita,ca o ploaie prea rece pe un trup prea cald,ca petala diafana a unei flori intr-o cadere abisala.Poate pentru unii este timp pierdut aiurea,dar pentru mine nu e.Au fost chestii care m-au facut sa rad, sa gandesc mai mult , sa simt mai mult poate.Amintiri.Si nu regret nimic.Poate doar ca nu am profitat mai mult de unele oportunitati.de distractie,evident.

cum interpretam tacerea?[19 aprilie 2008]

Iti iubesc tacerea

.De fiecare data cand taci, iti aud cuvintele nespuse.Uneori,te baga in ceata, desi afara e un cer senin, iti lasa loc de dubii,iti croieste un liant cu imaginatia, te face sa te racordezi la ea si sa devii dependent iar uneori, exista doar pentru a exprima necuvintele, ceea ce nu avem curaj sa spunem sau mai bine zis, nu vrem sa avem curaj sa spunem.

Tacerea e mult mai sugestiva.Paradoxal,dar nu e pentru oamenii ancorati in tacere,ci pentrui cei care se simt nevoiti sa vorbeasca mai tot timpul, dar care nu abereaza ,ci stiu, in majoritatea timpului. ca au ceva de spus.Tacerea se naste intr-o clipa, dar nu moare niciodata.Traieste vesnic in noi si e accesibila oricui,dar inteleasa cu adevarat de foarte putini.Ea ne fugareste pe toti, dar se pare ca suntem foarte buni alergatori in majoritatea timpului.Tacerea e ambivalenta; uneori o binecuvantare pentru cei care nu se tem de cuvinte si le cunosc semnificatia, dar un supliciu pentru cei obisnuiti cu ea ,pentru cei care prefera sa se lase acoperiti de masca rutinei.

Taci, te rog!dar totusi....Ce-ti spune tacerea mea?

pictura[natura abstracta][07 aprilie 2008]

“Desenam uitarea in fiecare clipa si o reconturam cu orice incercare.E oribil ca nu ii poti sterge umbrele.E oribil ca cerneala mintii sa se impregneaza mai tare in ceea c ear fi trebuit sa fie filtrul sentimentelor.E oribil ca imi atrofiaza orice posibilitatea de a mai fi rational.Cedez,Ma sufoc in propria locuinta,care ar fi trebuit sa-mi dea oxigenul necesar sansei la viata si nu sa mi-o fure.Dar nu e nimic…o sa invat sa traiesc si asa.Sugrumat.De ea…”

Asa incepe scrisoarea lui catre alter egoul sau.Stau si ma gandesc deseori daca:oare trebuie sa ne explicitam pe noi insine , pt a ne intelege ceilalti mai bine?Oare trebuie sa ne rupem bariera similititudinii , care ne situeaza pe majoritatea pe soclul obedient al obisnuintei de a nu actiona?Oare ar trebui sa invatam o limba straina pentru a o intelege mai bine pe a noastra?Oare stiti raspunsul la intrebarile astea care se-nlantuie intr-o hora nespectaculoasa si placida a sensului vietii in miez de noapte?Raspunsul este..logic….ca…sa fim seriosi, ar fi banal sa il dezvalui eu acum.Il stiti.Nu’mi place sa ma repet atunci cand nu fac decat sa am de spus ceva, nu de accentuat acel ceva..oricum evident.Il vad din nou.Sta la masa lui , cu lampadarul cantand a foc calin si cu spatele garbovit de ganduri de cenusa arsa si maturata, arsa si maturata, arsa si maturata…Si cand te gandesti ca are doar 20 de ani !Ai zice ca poarta crucea unui condamnat al senilitatii, ca se zbate intre doua notiuni identice,dar cum nu exista similitudine perfecta ci doar pare,el… nu se mai zbate….moare!Nu stie ca il vad murind.Si chiar daca ar sti, nu l-ar interesa.Si chiar daca l-ar interesa, la ce folositor?

Mereu mi-am dorit sa fiu invizibila.Acum am ocazia.Observ…cu infrigurare si rapiditate, el scrie pagini intregi si din cand in cand, se mai opreste pentru a bea o ceasca inmiresmata de cafea, pentru a o varsa din greseala pe birou, pentru a face ordine in superficialitate, pentru a bea chiar si zatul,desi el nu se bea.Pentru a-l digera, pentru a aprecia cu adevarat cafeaua.Revine la munca sa…Lasa foile , dar in schimb, se apuca de pictat.

Ridica setul si imi dezvaluie un chip atat de familiar.Sunt paralizata de autenticitatea creerii unui chip care credeai ca nu exista si poti dovedi ambele variante, dar la un nivel surrealist.Exista pentru ca este creat, investit cu sentinta unui talent chinuitor, care , neinsufletit de sentimentele pictorului , ar fi o jignire la adresa actiunii.M-a creat….la inceput a schitat liniile, care ,desigur,nu l-au multumit si le-a remodelat usor, pana a ajuns la perfectiunea pe care o vroia el.Mi-a daruit ochi verzi si buze mari, nas micut si totusi, in vant, roze in obraji si furtuna in par.M-a creat si totusi…numai sunt ceea ce eram.Ma transform in fiecare zi si uneori nu-mi place,dar…nu ma pot opune. Culorilor nu le pot porunci.Nici pensulilor.Doar pictorului….Dar nu ar avea rost.E demult subjugat de propriile jucarii plastice.

Stiti voi…?Pictorul meu e cam naiv.Crede ca eu nu il vad.Crede ca sunt doar un chip pe o hartie.Orice are suflet.Ar trebui sa o stie mai bine ca mine, doar e cantaretul sublim si extatic al creatiilor boeme.In aparenta.

-De ce nu se odihneste niciodata?

-Pt ca ai muri si tu !

-E generos , nu am ce zice! E generos , dar e in van !

-Te iubeste , de asta nu se odiheste !

-Cum ar putea iubi un contur rece?-Pentru ca doar conturul e rece…

-M-as putea odihni si eu cand s-ar odihni el.Nu se salveaza de el insusi…E cel mai egoist om posibil!La naiba cu presupusa generozitate !

-Nu il intelegi…?!?!?!?!!?!

-Ba da si tocmai de asta, vreau sa il ajut .
-Nu cred ca ai cum !

-Ba da…murind !E sg posibilitatea ca sa plece departe de casa sa,departe de lumea cunoscuta…sa lase sa se dezvaluie maiestuozitatea a ceea ce crede ca nu stie.Sa mor ! Da!..

-Te crezi tu generoasa acum !Pictura nerecunoscatoare….Te pretuieste prea mult! Si tu…tu ce faci?Il omori prin moartea ta…

-Te crezi atotstiutoare?

-Nu, dar ar fi o nesabuinta sa mori asa…esti cea mai de prêt comoara a sa.As dori si eu sa ma picteze in fiecare zi ,dar pe mine m-a uitat inramata in coltul asta de camera, unde nu ma vad decat heruvimii imaginatiei mele si dracii reali.

-Iti acord privilegiu meu..Plec..Pa…Adio!

-O sa regreti!

-Nu o sa am cum..o sa fiu deja moarta !

-Asa e!Dar…nu e nimic ce te-ar putea face sa te razgandesti ?

-Nu !Trebuie sa mor eu, ca el sa renasca…ar putea si in starea actuala, dar nu si da seama.Il declansez asa cum o taiere necuvenita a firulul unei bombe, poate avea consecinte catastrofale… -Nu

-Adio!-

Esti sigura?

-Adio!Mooor..azi… Am murit.M-am distrus singura.Un cutremur m-a lovit de peretele dur si m-a proiectat pe podeaua rece si sinistra.Acum va fi fericit….Eram tabloul-obsesie, dar nu m-a iubit niciodata!Ma doare sa imi vad cioburile revarsandu-se in negrul obscur al camerei , ma doare sa ma vad inerta, zacand in degradare….Eram cea mai frumoasa….Adio , creator de identitati!A murit propria-ti moarte.Te rog …renaste !Si a renascut…

papuselul roz [24 feb 08]

Il vezi pe strada.Are un mers efeminat, o sapca multicolora, o geanta roz pe o parte si adidasi asortati.Visul lui este sa aiba o masina ciclam.Te priveste de sus si nu pentru ca ar fi superior ci pentru ca nu a invatat sa si coboara ochii.La vederea oricarei mimoze imbracata ....imbracata am spus? Ma scuzati, semiimbracata multicolor , se extaziaza complet si ii arunca un zambet sclipitor de gigolo americano.Nu stie sa o salute , dar compenseaza prin a spune cu toate delicatetea de care este capabil(adica aia inexistenta):”Papushe, bem o cafea?”.Este foarte subtil.Diafan ca o basculanta, capabil de incursiuni in vasta cultura universala( haine prefacute de firma,adica deh, stie unde sa le gaseasca-e si asta o arta; ultimele hituri comerciala-puncte de suspans....si alte chestiuni delicate ,pe care le stie, dar refuza sa le discute...pt ca deja s-a plictisit de ele...ma scuzati, simt nevoia sa tusesc...) el , reprezinta,visul oricarei....la naiba, nu reprezinta ...chiar este....al cui, nu stim.Eu una, nici nu vreau sa aflu.E baiatul care isi neaga preferintele anterioare, modelandu-se dupa prietenii si de ce nu, preastimatele sale iubiri efemere.Extremist, e capabil de orice pt a obtine stima noilor sai amicii.Sunt noi in permanenta pt ca ii place sa diversifice.Nu a luptat niciodata impotriva curentului.Ba din contra, se adapteaza din mers oricarei schimbari.Adaptibilitatea e f buna, dar atunci cand e autentica.Din nou papuselul.Exemplarul asta, asa cum va asteptati (sau nu) e capabil de mari sentimente.Se ataseaza profund de un bigmen sau de un tricou.La naiba, chiar si de frumoasa sa geanta...pff,il invidiez.Papuselul asta gheis, in arhetipul a carui denumire am desemnat-o deja sau daca nu, o intelegeti printre randuri,e foarte inteligent.Vreau sa spun ca a trecut clasa.Astazi afli ca e la un liceu, maine deja si-a schimbat si orasul.Pacat ca nu isi tine minte propriile minciuni.Ar putea, din bun-simt fata de propria persoana,scuzati...bomboana,sa iti noteze perlele ca sa le mentina in continuare.Ii place sa se considere f atractiv.Ce e ciudat, ilar si totodata grotesc este ca nu e singurul care face asta.Zeci de „papushele” ii confirma impresia.Macar de ar fi dragut, ar zice’o pe bune, dar nici macar nu e! Hehe, sunt cam perimata in gandire.Am uitat ca el e cool, e sexy, e ademenitor...ca o sperietoare de ciori....E fals, daca deja nu v-ati prins.Tocmai prin profunzimea si adeziunea prezentata fata de fiecare perioada din viata sa.Cum poate trai atat de deplin fiecare etapa?Ar insemna ca e mai plin de viata ca toata planeta la un loc.Nu ma refer la o persoana anume daca inca n-ati observat.Ar fi fost ideal sa exista numai un exemplar din aceasta specie( care se multiplica cu viteza sunetelui ) , ci la toti cei care se incadreaza in categoria asta.Nu mi place sa ordonez oamenii,mi se pare tipicara faza, lipsita de originalitate si deci, si de haos...dar, in cazul acesta am facut o exceptie...ce nu fac eu pt papuselul roz.Nu conteaza daca, s ar imbraca in roz, dar ar demonstra ca inteligenta sa nu se reduce la deosebirea nuantei de roz pal de roz aprins.Insa....nu o face.Nu a facut-o pana acum si nici nu cred ca o sa faca asta prea curand.Orice ar fi, eu ii multumesc ca exista.A fost muza mea...arhetipul asta ,simbioza perfecta intre comic, superficialitate si penibil...si sper ca de ziua lui, indiferent cand va fi aia, va primi un desteptator...ca sa se trezeasca din ....starea asta.

transport[18 feb 2008]

Urasc sa aleg. E cel mai greu lucru posibil , mai ales avand in vedere ca sunt limitata in permanenta de principiile mele etice.Imi doresc sa le ingrop undeva, in adancul constiintei si sa le las pierdute in negura senilitatii temporale.Ce presupune o alegere ?Foarte multe.Se zice ca e bine sa faci ceea ce e mai bine pentru tine, insa ca o ironie a sortii, ce am afirmat ar fi echivalent cu neglijarea sentimentelor celorlalti.Alegerile bune sunt facute pt oamenii egoisti. Doar ocazional cele bune sunt si cele care nu ii ranesc pe ceilalti.O fericita intamplare…Alegerile te fac sa vrei sa opresti timpul in loc pentru ca nu stii care este drumul cel mai scurt.Dar daca nu te grabesti?Daca vrei sa te plimbi, sa adulmeci mirosul prevestitor de primavara, daca vrei sa te joci cu zapada sufleteasca , usoara si diafana , dar care dispare cu viteza topirii unui fulg?Asadar, vrei drumul mai lung, dar mai incantator si renunti la cel scurt si anevoios?La cel pe care il crezi scurt mai bine zis…Al treilea drum mare ar fi poate , evadarea perfecta ….sau poate ar trebui sa merg pe una din cararile alea ascunse privitorului, dar pline de surprize, indiferent de amplitudinea lor.Urasc sa aleg .Nu pentru ca sunt indecisa ci pentru ca ma gandesc prea mult la trairile celorlalti.Si pentru ca ma tenteaza ambele drumuri si as vrea sa le descopar pe ambele.
In momentul asta, vreau un avion….desi stiu ca tot unul din drumurile, fie ele descoperite sau din contra, nedescoperite, voi alege...stiu...

peregrinarile iubirii[2 feb 2008]

Un parc, aceeasi carare, aceiasi 2 tineri(indiferent de varsta, caci cel care are sentimente frumoase va fi tanar mereu…iar povestea se repeat la nesfarsit..)……dar 2 personalitati intr-o confruntare asidua a iubirii.
Iubirea, ideal irelevant pentru sceptici si filozofi ,este totusi una din temele cele mai vehiculate’n operele lor.In jurul iubirii, de ce sa nu recunoastem graviteaza cele mai multe notiuni.Si totusi ,ceea ce vreau a zic este ca, desi o neaga, o afirma, o preschimba-n vaste culori ale eului,o mortifica sufleteste si psihologic,o lichefiaza , ei, au cunoscut, cel mai bine iubirea.Cum altfel ai putea sa construiesti o teorie atat de vasta asupra unui sentiment atat de complex,daca nu ai simtit, analizat, sectionat fiecare atom, fie el si indivizibil si corelat si comparat cu experientele altora propriile elucubratii sentimentale?
De altfel, daca citesti o carte in care sunt analizate trairile afective ale oamenilor,daca nu ai simtit macar a mia parte din ceea ce este relatat, acea documentare este nula.Ceea ce citesti in carte, daca se confrunta cu un moment din viata personala, iti trezeste un sentiment de familiaritate si astfel, unul de simpatie fata de scriitor.De fapt tu nu citesti o simpla carte, ci te citesti pe tine;iti pui pe tapet memoria afectiva si o diseci cu o precizie de chirurg.Eu , personal ,urasc operatiile, dar nu le evit niciodata.
Ce e iubirea?Mediocritate as spune, rapusa de primul impuls logic al unei gandiri clare si introspective.Absurd, nu? …..la prima vedere!Mediocra pentru ca mai intai descoperi acea persoana,te bucuri in fiecare zi de cuvinte, idei ,intalniri, fiori ,iar cand nu reusesti sa o vezi ,sa ii spui ceva,orice, esti dezamagit…pana data viitoare cand te chinui sa lungesti firul acela ,un fel de barometru al rezultatelor “eforturilor” tale.Nu dupa mult timp descoperi ca prezenta ei iti este absolute necesara ..si vrei mai mult.Incepeti un drum impreuna, un drum despre care crezi ca e previzibil, insa cu cat inaintezi iti dai seama ca nu este asa.De ce? Direct proportional cu masura in care incepi sa cunosti persoana de langa tine,te obisnuiesti cu comportamentul,rationamentul si cu ea , cu atat de mult, de fapt, te indepartezi de ea.Din nou, de ce ?Pentru ca suntem imprevizibili.
Noi, oamenii,ne subestimam, incercand sa ne autoproclamam clarvazatori de gesturi, sentimente si ideologii.Un fapt total neasteptat ne bulverseaza, ne schimba existenta de pana atunci, ne paralizeaza utopiile…Si iata cum de la stadiul de adorare, muza se preschimba-n monstru ….Desi inca stii ca o iubesti si suferi pt ea, o arunci in mocirlele de noroi ale constiintei,dar pentru a nu fi singur, te duci si tu cu ea.E etapa agoniei, pe care o prelungesti pentru ca ,desi doare, ea e inca acolo, in mintea ta, mai prezenta ca niciodata (ea-persoana).Momentul in care reusesti sa treci peste acest noian de melancolie difuza e acela cand te plictisesti de propriile-ti lamentari si iti dai seama ca, desi va ramane acolo, macar a suta parte din iubirea pentru acea persoana(indiferent ca e vb de iubit/iubita, frate/sora, prieten/prietena etc), trebuie sa umpli restul de 99%....trebuie sa te detasezi de tine mai intai, ca sa te detasezi si de “subiect”…Vei reusi….nimic nu e imposibil.
De cele mai multe ori, iubirea e ancorata in temporalitate,chiar daca va ramane ceva in urma ei, mai mult sau mai putin marcant.…. iubirea desi e,poate, un sentiment mediocru si, sigur, complex , e cel mai nobil din toate…

cafea de imaginatie[27 ianuarie 2008]

E trecut de 2 noaptea..Inca mai am cana de ness in fata; imi zambeste enigmatic si ma imbie sa o termin.O sa ii fac pe plac..Satula de banalitatea oferita de aceasta zi, incerc sa-I fac un film mintal…seara,ceai in oras,discutii , rasete, plimbati pe strada in cautarea unui alt loc de pierdere a timpului,puburi pline ochi…si in continua cautare, in intrebarile care ne erau adresate, imi reveneau in minte franturi dintr’un cantec mult prea bine cunoscut “sunt pierdut, nu stiu unde sa apuc”…revin in planul realitatii,aud parti din conversatii dar nu le percep …nu vreau…aveam chef sa visez si cu asta am remontat o realitate devenita acum amintire…”dar nu vezi ca este doar iluzia” imi revine in minte….aproape ca nu ma mai gandesc la versuri, ci la linia melodica, intocmai geamana auzului meu.

Vad in liniile de traversare vaste povesti…cati nu au traversat pe acolo si si au imprastiat clipe de istorie ?cate cuvinte nu s-au pierdut in pulberea timpului?cum e cand imparti strada cu straini si ii privesti cu un dezinteres maxim, insa ai putea sa descoperi un om deplin sau din contra, privirea iti este tintuita asupra cuiva, nevazut in viata ta, si totusi pe care ,ai fi putut sa il cunosti in alta dimensiune,daca exista….sau pe care il vei cunoaste,desi e doar un simplu pion pe o tabla mult prea mare a neprevazutului redutabil. Expresii si masti ne infasoara viata intr’un giulgiu de imortalitatea a imaginatie,aflata la randul ei intr’o inexorabila realitate personala, mai mult sau mai putin tangenta celei universale.

Viata e o fotografie vie..se stie ca din foarte multe poze, supuse vitezei, putem face in filmulet …nu degeaba ochiul e asemenea aparatului de fotografiat .Viteza luminii ne ataseaza pozele realitatii intr’un film regizat de aleatori actori de cele mai multe ori…cum altfel am putea explica ca in intuneric deplin, nu vedem nimic?...Absenta luminii ne lasa fara filme.Singura posibilitate ar fi ca in obscuritate sa folosim flashul, ca proiectie a imaginatiei.Din acest motiv banuiesc ca vedem uneori lucruri acolo unde nu sunt sau din contra, neglijam aspecte foarte importante , prefereand sa simtim prezenta absentei lor.

Nu imi este somn, insa simt ca lipsa coerentei mele imaginative ar vrea sa doarma putin…asa ca, am sa termin de tot cana asta de iluzii cu iz de cafea si frisca si o sa incep alta, insa intr’o alta realitate…

Marionete [ 26 ianuarie 2008]

Ii privesc de la distanta dar stiu ce se intampla-n interiorul lor.Nu vreau sa ii analizez, dar o fac.Nu ii vad , nu ii aud ,dar le simt oroarea….Inca un morman de vorbe Ie reveneau in minte.Ploua in el, ploua in ea.Se cunosteau dintotdeauna,dar nu se stiau cu adevarat (oare?)

Isi negau prezenta-n ganduri cu o tarie de nestramutat, insa acest lucru revela cu totul altceva…tunetele constiintei lor, una singura,desi erau doi,erau mai puternice decat autocontrolul zeflemitor al unui ucigas in serie…In fond, ei asta erau…ucigasii propriilor simtiri,incercand sa le inabuse cu perne din puf ,dar cu o vointa de plumb…omorau latent si dadeau dovada de un sadism rar intalnit, sadism care nu ai spune ca s-ar putea naste dintr –un sentiment nobil,insa asa era.Isi diluau trecutul,il contopeau cu prezentul si il prelungeau cu viitorul…era asemenea unui genocid mistificator.

Vedeam cum isi sectioneaza fiecare celula, scotand la suprafata tumorile maligne ale inadvertentelor relationale.Strigatul lui de durere, dulce supliciu dar si soapta pentru ea, lanturile care o strangeau incet , extazul lui…tremura de placere vazandu’i umbra mortii proiectata intr’un viitor apropiat…dar totodata era despicat de durerea pierderii instrumentului torturii proprii...caci, oricat ar fi incercat ei sa nege, ea ii auzea strigatul strident si simtea ca asurzeste iar el ar fi vrut sa o elibereze din stransoare.Dar nu….era prea simplu pentru ei sa si dea jos mastile si astfel, ramaneau la statutul de psihofili , de autoflagelare sufleteasca…dar, se iubeau.

S-au jucat prea mult .M-am plictisit de fuga lor de sine prin urmarirea celuilalt.Sunt anosti.Ii iau de pe masuta si ii inchis intr’o cutie, cutia intr-o valiza, valiza intr-un tren, trenul intr-o gara,gara intr-un Univers, Universul in ei…

"Nu e de vanzare"

Pianul e asemenea sufletului uman... capabil de cele mai frumoase cantece dar si de cele mai distorsionate, capabil sa te hipnotizeze prin sunetele sale care se contureaza trepidant in mintea umana, dar si sa te indeparteze ptr ca iti place prea mult sa canti la el.Ciudat ,nu?

Dar ce se intampla atunci cand nu canti la pianul tau?E un pian interesant,de buna calitate,mai nou si mai frumos ca al tau, insa nu il poti cumpara…cineva iti interzice.Acel cineva e chiar proprietarul.”Nu e de vanzare” auzi o voce rasunand din nou si din nou pe cortexul tau… "Nu e de vanzare… Nu e de vanzare"… "As vrea totusi sa il cumpar"… "Nu e de vanzare"…. E un cerc vicios, in care folosesti toata forta persuasiva pentru a avea bunul dorit,un cerc, in care, in cea mai fericita ipostaza, te intorci de unde ai plecat.

Ce altceva se mai poate intampla?Sa ramai blocat, sa uiti sa iesi din acest cerc si sa-l parcurgi la nesfarsit insa ceea ce este mai rau ,e sa nu explorezi interiorul sau… Poti sa canti la pianul meu,dar numai pana cand o sa pot vreau din nou eu… Si te gandesti naiv…:”stii , am putea sa cantam impreuna!” Uitam un mic amanunt totusi:vremea naivitatilor a trecut.

Insa nici faptul ca pianul acela nu este al tau,nici faptul ca iti place obsesiv sa canti , nici faptul ca , uneori, incepi cantecul gresit sau il sfarsesti in graba,precipitand, astfel,unele sunete, nici faptul ca auditoriul nu mai are rabdare ,nu te vor face sa uiti ca singurul pian care-ti apartine’n totalitate, cu care esti familiarizat a fost, este si va fi al tau… Chiar daca,din cand in cand, iti vor reveni in minte ,aluzive….vorbele:“Nu e de vanzare!”

gone for a while

Nici nu imi incepusem bine blogul si am fugit asemenea unei frunze purtate de vantul tomnatic.
De ce?Nu stiu!Poate nu am vrut sa vada prea multa lume ceea ce scriu,desi deseori ma simt bine cand se intampla asta,poate mi-am dorit sa nu diminuez misterul ce tind sa cred ca ma insoteste.Nu-mi place sa se stie totul despre mine."Less is more " imi place sa cred si viata mi-a dovedit, ca asa este, de cele mai multe ori.Oricum...voi incerca sa reactualizez putin blogul, postand data catorva insemnari, pe care le voi posta in aceasta seara.