amalgam despre TIMP

Timpul dilatat,pe tabla de sah numita viata.Timpul contractat,in copilasul ce erai ieri.Timp pierdut,pentru toate clipele tripate in infinitul indeciziei.Timp.Totul se reduce la coordonate spatial-temporale.Si te intrebi,intr-o zi?Cat timp mai avem cu adevarat ,ca sa facem tot ceea ce ne dorim?Avem tot timpul din lume,cristalizat in clipele de viata ramase;caci timpul folosit e acela cand faci ceea ce-ti place ,cand reusesti sa te simti viu,eliberat de franghiile imaginare care iti sufoca existenta.Poti sa arzi atat de mult timp ,pana sa realizezi ca l-ai pierdut si tocmai cand ajungi la constatarea asta,ii anulezi efectul ,prin ceea ce ai invatat.Pacat totusi ca se intampla foarte greu,uneori de-abia ne ajunge o viata ca sa realizam acest lucru.

Ce m-a facut sa ma gandesc la timp?Ei bine,cred ca asta facem toti ,foarte des,dar ne e frica de o posibila confruntare cu ceea ce am realizat in timp,mai cu seama,intr-un anumit timp.Revenind in tumultul de idei ce ocupa mult loc,dar nu releva nimic, abordarea "timpului" e rezultatul unei carti citite despre calatoriile in timp, universuri paralele and so on.NU, nu e un SF,ci doar un subiect care iti da mult de gandit,mai ales cand vine cu argumente valide in sprijinul afirmatiilor facute.Una din ideile acestei carti ,sustine existenta unor particule cu viteza mai mare decat a luminii,cu ajutorul carora, calatoriile in timp ar fi posibile si implicit, schimbarea unor evenimente din trecut cu ecou in viitor.Restul "realitatilor" ar fi anulate,desi exista si presupuneri care afirma existenta unor realitati concomitente.Oricum ,sunt multe teorii,iar cea mai cunoscuta, nu e neaparat cea mai buna.

Conchid prin afirmatia lui Freeman Dyson,care imi inspira multe:"E lipsita de perspectiva orice presupunere care,la prima vedere,nu pare o nebunie."

teatru zambitor

Triste acorduri de vioara

Rasuna ganduri in pustiu

Nici luna nu mai imi apare

Sunt orb si asta de mult stiu.

Am strans atatia morti in mine

Sunt un cadavru inca viu

Cu ploaia -lacrima de Soare

Pe umarul meu purpuriu.

Zambesc mecanic,mercantil

Am defetismul unui prizonier

Din lagarul de concentrare

Al mintii atavice ce doare.

Scabroase litere aluneca

Pe panta unui vechi cosciug

Scrisoare propriului deces

Scrisa de mortul viu.

Evanescent,vetusc tarziu

De unde vii?Unde ma duci?

Peiorativ te infasori

Pe ochii mei de ceara

Si imi ucizi zambetul

Cu a ta gheara.

Eufemistica'nmormantare

-Un teatru zambitor-

Vioara plange in departare

Acum,acum..eu mor.

Mastile jos! sau nu...?

Cortina se ridica!Va rog frumos sa aplaudati.O noua piesa ,un inedit numai pentru dumneavoastra.In fiecare zi…
Actorii intra in scena,dar nu mai sunt actori de fapt.Se dedubleaza de eul din afara , si devin cel din interior.Fiecare rol ii invata ceva si capata viata prin prezenta lor.Fiecare rol e o noua perspectiva,fiecare costum o alta aparenta,fiecare vorba, o a doua voce a constiintei.
De ce unii actori joaca bine si altii nu?Din cauza talentului si atractiei pentru arta?Din cauza atractiei fata de disimulare sau fata de nou , putand aborda un alt personaj in fiecare zi si chiar sa il reinventeze din prisma eului original?Toate astea si nimic .
Dar teatrul se joaca pe mai multe scene:cele special amenajate pentru asta si cele spontane , mereu apte sa gazduiasca nenumarati actori;cele ,in care, daca nu esti actor ,devii.
“Dualitatea e fireasca” spun unii si sunt de accord.2 masti? O nimica toata.Toti avem 2 fete, chiar daca nu o constientizam.Una din ele e creata de etica , de comportamentul scrutat de nevoia de a supravietui in mod armonios cu ceilalti si cealalata e masca esentelor in stare pura , necizelate,masca in care se ascunde doza de rautate pe care incercam sa o menajam sau sa o ascundem , prin diferite tertipuri..Noi?Noi unde suntem?Captivi intre cele 2 cred,cautandu-ne in oglinzi sparte si vazand , intr’una singura, mii de realitati.Mai multe masti?Tot ce e posibil.Cu cat mai multe , cu atat mai multe sanse sa te pierzi printre ele , nemaistiind cand sa le scoti ,cand sa le porti si cand sa le arunci.
Masca pe care ar trebui sa o purtam toti e cea a propriei personalitati.Ca o antinomie, e cea mai grea dar si cea mai usoara masca de purtat .Grea, pentru ca pare dificil sa te relevi pe tine insuti , sa ti asumi simtirile si faptele , indiferent de ceea ce spun ceilalti si usoara pentru ca toti o putem descoperi , daca inca nu am facut asta, doar printr-o introspectie profunda si cat se poate de obiectiva.
Ok-sa inteleg ca nu convine adevarul asta.Intoarcem foaia si imaginam altul:ne nastem cu o masca cameleonica si scapam de ea ,abia la moarte.Dar ar fi insasi chipul…..
Sa cada toata mastile!!!
Cortina se prabuseste.
Publicul nu aplauda.
Felicitari , te-ai gasit pe tine.Pentru a mia oara!

Critica sau...?

Ce-mi place sa citesc critici!Nu, nu ma refer la ceea ce au criticat de'alde Calinescu, Iorga,Maiorescu , Eugen Simion etc in mod special, ci la criticile pe care le emit foarte multi cu referire la munca altora.Imi iau pastila zilnica de ras in mod virtual , ca ce mama masii , doar e la moda sa traiesti "pe net".Apropo, faptul ca am mentionat scriitori celebri e pentru a va convinge de nivelul meu saturat de cultura.Sper ca nu am reusit-asta ar insemna sa fiti la fel de mediocri ca mine.
Ce am observat eu , ca o fina analista [e al 2lea nume.daca vezi doua esti bolnav psihic] ce ma autoproclam ,e ca ,daca nu criticam ,suntem criticati;daca criticam -poate si mai mult decat in cazul anterior.Critica e in adn'ul individului.Ala metaforic.Critici si tu , critica si ei , critic si eu.Urasc critica.Prin deductie logica, obiect la care am chiulit intr-a 9a cam juma' din ore], ma urasc si eu.La modul general.Ajungand la cel particular , vin acum si va zic ceva de genul:singura critica morala e cea care critica critica.Aduc situatia in favoarea mea , ce naiba?! Asa facem toti.Ma cert cu mine si acum o sa-mi spuna vreo persoana a carei inteligenta ma depaseste in mod simtitor ca sunt increzuta si apucata.Degeaba!Nebunii niciodata nu recunosc ca sunt nebuni,nici macar in momentele de rara luciditate, pt ca atunci isi dau seama ca sunt normali.
Despre nebunie aberez in alt post.Pe ziua de azi , am depasit norma de ineptii.Apropo, exista asa ceva?

Sper ca nu luati in serios ce am scris ceva mai sus.E un pamflet.Sau poate nu!

Ganduri tarzii, dar nu si tardive

Undeva , pe o carere , ratacesc gandurile mele .Fizic , sunt prezenta intr-o camera cu pereti de culoarea vaniliei si mobila de cea a abanosului , dar spiritual, ratacesc pe multe drumuri ,dar cred ca voi reusi sa ma adun , ca de fiecare data.Ce e ciudat e faptul ca atunci cand esti imprastiat , cand iti cauti bucatile din puzzle'ul mintii , esti mult mai receptiv la semne.Acum 2 zile , seara, venind de afara, tot cautam cartela ca sa deschid usa.In acest timp, un pustiulica de 7-8 ani imi spune ca "e deschisa".Avea dreptate ;nu mai e un secret de mult timp ca , de cele mai multe ori , ceea ce cautam e foarte aproape, atat de aproape incat e incrustat/a in existenta noastra zilnica, nu mai prezinta ineditul pe care il vrem la fiecare pas , ci ineditul prin fiecare reaparitie.E o intamplare aparent banala, dar pentru mine capata numeroase conotatii.

Razna?
Eu?
Probabil!

Acum cateva zile am ajuns la o constatare de zile mari si am decis sa o aduc in favoarea mea.Nu a mers si asta e bine pentru ca inseamna ca asa a fost sa fie.Trebuie sa ne asumam propriile greseli si uneori si pe ale altora.Ca sa rezum==>Perfectiunea universala e un joc trist de marionete cu zambete fericite ,dar guri shimonosite.Nu merita sa o cauti , niciodata! Nici cautarea ,indiferent la ceea ce se refera, cu cat mai putine imperfectiuni nu merita! Imperfectiunile cele mai savuroase , din contra, trebuie traite din plin. Prea multe , te aduc prapastios de aproape de esec ,prea putine , prea aproape de monotonie si sobrietate batraneasca, asa ca ...incetati a va mai dori sa traiti "ca la carte".

De ce sa ne cautam eul ?Ne vom pierde printre mastile altora.Constientizati-l mai bine.
Ce ganduri am.Rataciri razlete ,aparent fara sens , ma fac imperfecta , the way i want to be.

Toamna

Toamna...voi o simtiti ?Eu nu.In afara de racirea temperaturii si de Soarele , care evita sa-si mai etaleze farmecul prea des, parca nu s-a
schimbat mai nimic.Eu astept covorul ruginit de frunze,copacii semi-dezgoliti, banca trista de pe drumul catre scoala in care am
copilarit,ceata de dimineata,ploile melancolice de dupa-amiaza si apoi Soarele ce straluceste diafan ,ca o ultima urma a verii incendiare.

Esarfa sa-mi fluture-n vant, gandul sa-mi zboare strigand,timpul sa ma limiteze , ploaia pasii sa mi-i urmeze.Dar toamna e fascinanta.E calda.E aurie si ruginita de un vartej de frunze triste.E colorata fervent de ploi si
nori,de desenul in creta al unor copii,a carui urme dispar sub pasii grabiti a calatorilor infrigurati.

Toamna e o impletire de melancolie si liniste sufleteasca, o reprezentare perfecta a sufletului fiintei umane aflata in plina maturitate.Toamna a maturat orice vis de vara,dar a lasat implinirile;toamna mi-a furat iluziile cu care ma hraneam,dar mi-a daruit altele mai putin amagitoare.Toamna-ti plange la picioare si de asta cei mai multi cred ca e in zadar sa ii
zambeasca.

Odata cu toamna,incepe si forfota scolii,si a chiulurilor deasemenea si a diminetelor somnoroase cu iz de cafea bauta in graba,incep si intarzierile,incepe si asteptarea vacantei de iarna.Ce frumoasa e toamna cand o privesti drept in ochi,cand o traiesti si o lasi sa te traiasca! Uneori pare o creatura funesta si anodina , alteori e un reviriment ,cu precadere in zilele fara ploi si fara ceata,cand natura sopteste bogatie in urechea ta si tu o poti auzi.

Astept toamna pe care o stiu eu...nu ma dezamageste niciodata!

Si o melodie draguta.Enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=SB5xoDEOgec

Consum mult , deci exist !!!

Ma uit la foaia asta goala si imi place caracterul ei imaculat.Mi'e frica sa o populez prin cuvintele mele canceroase, cel mult , expresie a unor ganduri in zbor dar..o sa fac asta, o sa mi infrang anxietatea in fata cuvintelor ,cele mai bune prietene pentru cei care stiu sa le foloseasca , dar si cele mai imbatabile arme, pentru ca, indiferent de incarcatura lor si oricat de bine ai jongla cu ele, se pot intoarce impotriva ta cu aceiasi abilitate sau te pot dezamagi,neridicandu'se la pretentiile tale , nereusind sa te exprime prea bine.Da!neputinta in fata cuvintelor;in fond , ea ne construieste lumea , dar ne-o si darama sau ne zideste intre pereti de viata, lasandu'ne morti in interior.Da!Lumea asta ,cladita pe contrastul dintre aparenta si esenta , cladita pe niste temelii vesnic subrede,cladita pe adevaruri si minciuni , pe pragmatism si pe idealism ,pe tacere si vorbe , pe stress si odihna , pe noi de fapt.Avem impresia ca noi cladim lumea, dar de fapt, ea se cladeste pe noi.Noi fabricam prejudecatile dar in final ajung sa ne fabrice ele pe noi .Creatia distrugand creatorul, mitul desavarsirii plasmuirii si a plasmuitorului care crede prea mult in puterea sa creatoare.

Suntem niste consumatori de publicitate , de ceea ce propaga publicitatea , de iluzii de fapt.Rareori mai trecem prin scanerul gandirii ceea ce cumparam.Important e ca ...cumparam! Suntem fericitii detinatori a fabuloaselor produse care te fac tanar , sanatos , bogat , deci fericit.O nimica toata!Visul fericirii materiale , oricat de paroxist ar fi ,aproape ca te te aduce pe culmea fericirii, dar neinsotit de stropul ala de nebunie, care te face sa simti si fara materialism, te afunzi in golul existential si daca mai ai putin realism , iti dai seama ca trebuie sa 'ti iesi din tine , sa devii un alt tu , sa transformi o iluzie intr'o farama de adevar ,asa cum nu s-a intamplat pana atunci.

Televizor , internet , brosuri care'ti spun cum sa fii perfect ,iaurtul fermecat care in 15 zile te face o zeita ,ginul care te face sa il cumperi nu neaparat datorita gustului , ci datorita faptul ca e servit intr'un peisaj exotic,cu 2 gagici bune care 'ti fac aer cu frunze de palmier si ai impresia ca asa o sa fii si tu daca'l cumperi, reclame cu baieti sculptati in perfectiune ,fete cu masuri care sfideaza realitatea, care te sfideaza pe tine ,sani mai mari , fund mai mic , muschi care striga sa fie etalati,ten bronzat, masini de ultima serie , case supradimensionate , localuri super rafinate cu preturi super piperate , dar super mici pentru super portofelul tau , super cluburi ,super fete,super baieti, cocaina , alcool rafinat , pastilute ca sa fii fericit dar de fapt sa-ti dai seama ca nu esti , vacante in destinatii inedite, himere care'ti promit ,in mod strigator , fericirea , dar nu ti'o aduc decat, pentru cel mult , cateva clipe.O intreaga mascarada , pe care fie o creezi , fie o crezi , fie o observi si fara sa vrei , esti parte din ea.Desi , asta ar intra in contradictie putin cu experienta Michelson-Morley, pentru ca ar insemna ca nu observi cu adevarat pt ca faci parte din sistem si iti faci doar pareri false .In fond , treaba sta asa:putini stiu ca sunt manipulati , dar si mai putini ca ei permit asta,putini nu se lasa manipulati decat in mica parte ,dar voluntar sau involuntar, trebuie sa consume si ei ceva si acel ceva are o reclama-buna dimineata, doar traim intr'o lume in care pana si fructele au nevoie de reclama pentru a promova importatorii.

Stii reclama aia,aia buna? Nu.Ok...in alta ordine de idei:Stii o reclama buna? Nu.Iata...cateva dn intrebarile care le-am adresat pe la 4 dimineata pe messenger , in timp ce scriu acest articol.Adevarul e mult mai aproape de noi decat credem ca este.Da, nu neg ca ar exista cateva reclame bune ,de care ti-e mai mare dragu sa te lasi fraierit , dar nu de orice , va rog eu frumos! Chiar nu auziti vocea launtrica din voi?Strigate de disperare ale unei constiente mute...poate o sa le simtiti intr'o zi[nu ma refer la toata lumea , cred ca cei care ar trebui sa citeasca asta , nu o fac:)) .Suntem cam limitati , nu credeti?Deseori am impresia ca meritam faptul ca ni se fura banii din buzunar cu toata vointa noastra.

Suntem atat de asemanatori tocmai prin dorinta noastra de a fi diferiti ,suntem un paradox atat de banal si inglodat in plictisul existential, suntem si nici macar nu ne bucuram cu adevarat de asta.Guvernati de un sistem viciat , crescuti de un sistem si mai viciat , luptam ca sa ii intrecem pe cei din generatiile trecute in aceasta aleasa arta.

Final...

nu exista unul...nu inca !

Si totusi...nu ai 30 de mii...vreau sa'mi cumpar ciocolata aia la care tot se face reclama...asa, de curiozitate...

Uitarea

Uitarea se asterne peste tot.Ploaia picura liniste in mintile imbolnavite de prea multe amintiri.Uitarea e ceea ce cersim in absenta reversibilitatii trecutului.Uitarea unor clipe,unor prieteni,uitarea de sine.

Citind o carte de Cioran,nu pot sa trec peste urmatorul pasaj "timpul zboara din constiintele noastre si-n noi nu mai ramane decat o liniste ce ne instraineaza de fiinte si de acea extensiune a inimaginabilului in sfera fiecarei clipe,prin care se defineste existenta", pasaj care mi s-a parut de-a dreptul remarcabil,de altfel,singurul care mi-a atras atentia in mod deosebit.

Uitam usor lucruri care au scaparat atentiei noastre,poate pentru ca nu le-am captat niciodata esenta,uitam usor ,deseori,si lucruri importante pentru noi si nu gasim o explicatie logica peste acest fenomen.Uitam si sensul uitarii si uitam sa ne mai reamintim micile nimicuri care ne fac viata mai placuta.Desigur, intentia de a uita deseori, e un proces de autosugestie,dar cu efect contrar.Cu cat te chinui mai mult sa iti alungi anumite ganduri, cu atat ele se intorc cu o forta demna de efectul bumerang,si te aduc in fata unui sentiment de neputinta.Exista si posibilitatea, in care, autosugestia e atat de perseverenta si concentrata,incat iti aduce efectul scontat,mai mult sau mai putin iluzoriu.

Uitarea e un joc de noroc, integrat in cazinoul vietii.Uitarea e parte din noi ,dar si aducerea-aminte la fel.Natura noastra contrastanta,aduce un echilibru pertotal omului, ca sistem.Uitarea,precedata de aducere-aminte, e o a doua sansa pentru a schimba ceea ce nu ai putut sau nu te-ai incumetat sa faci in trecut.Uitarea, e un sarpe veninos totodata,dar a carui otrava poate fi radiata daca e ancorata in momentul potrivit.Pacat ca ne resemnam prea repede cu legile firii si intelegem prin uitare o absentizare completa.Mai clar, asta ar vrea sa insemne ca ar trebui sa uitam trairile negative,si sa tinem minte ceea ce am invatat din ele;pentru ca,daca exista ceva care stiu cu siguranta, e faptul ca nu exista bine sau rau ,ca notiune certa.Nimic nu e bun sau rau , ci e constituit din aceste doua notiuni,de fapt,cuvinte,cu incarcatura pe care si-o asuma.

Uitarea multi o cauta in iluzii-in tigara de pe masa,in berea sau votca de la bar, in prafurile date pe sub mana dar...e doar o amagire.Mai bine faci aceste lucruri cand esti impacat cu tine,decat in momente de ravasire.Parerea mea.Uitarea e demna de noi,dar noi nu suntem demni de ea.Asa ca...uitatiapoi....reamintiti-va si schimbati ceva!

Iata ...si eu am fost subit lovita de uitare si am neglijat ceea ce mi-am dorit sa fie un blog.Incerc "sa il aduc pe linia de plutire , sa il scot in lume", sa, sa , sa....:) hope i will work it out !:D

Valsul prieteniei

Pentru subiectul acesta nu exista introducere,ci doar cuprins.

Intrebarea nu ar fi ce sunt prietenii;ci mai degraba ce am fi noi fara ei.

Niciodata nu am crezut in conceptul de prieten adevarat, absolut, desprins din basmele cu zane si feti-frumosi.Mi se pare o utopie.In schimb, denumirea , daca capata atribute lumesti,dobandeste o conotatie demna de mentionat.Cei mai multi dintre noi se amagesc crezand ca daca un prieten nu poate sa iti fie odata alaturi sau nu are un compartament pe sablonul mental al celuilalt, nu este unul adevarat.Ce prostie!Fiecare om este inzestrat de natura mai mult sau mai putin divina, cu anumite trasaturi, imbogatite considerabil de cele ce tin de influenta mediului in care traieste, al cresterii sale, al prietenilor,deci si de cele ce nu tin de genomul parental,ci de propria gena.Asadar, modul nostru de a fi nu este dezamagitor, ci poate, felul de a reactiona.Fiind fiinte logice, avem pretentia sa cerem celorlalti sa ne trateze ca atare.Orice om e supus greselii.Nu conteaza atat de mult ce si cum ai gresit, conteaza cum interpreteaza celalalt.Logica ar trebui sa ne ajute sa interpretam rational actiunile celorlalti,sa inlature orice dramatizare si rabufnire a unui actor refuzat la IATC.Deci, un pseudoactor.Nici macar nu isi joaca rolul cu maleabilitate.

Euripide a spus:"Firi fericiti;prietenii dispar atunci cand sunteti nefericiti".In aparenta un citat banal, dar in esenta unul inspirat din realitate.Ceea ce vreau sa spun e ca nimeni nu poate sa iti fie alaturi pe veci;nici nu trebuie sa ai pretentia asta de la oameni.Totul este efemer si tocmai pentru ca suntem constienti de asta(tind sa cred),ar trebui sa ne bucuram de ceea ce avem,cat timp il avem.Prietenii au si ei probleme; nu sunt fiinte create pentru a-ti mangaie orgoliul nemasurat, sau pentru a te compatimi cu falsa adeziune.Nici fiinte care sa iti scuipe in fata toate defectele care le vad ei;stati calmi,nu in voi, ci in oglinda neimplinirii lor.Si cine e vinovat?Evident ca voi.Nu sunt fiinte care trebuie sa va laude in permanenta,dar nici sa va critice.Cel mai bine ar fi sa nu faca nici una din acestea.Orice eventuala lauda sau critica sa capete conotatiile unei discutii amicale.Suntem rationali, ar trebui sa fim si civilizati.Nu va ridicati prietenii la cer, dar nici nu ii coborati in mocirla de noroi; oricum aveti nevoie de ei. si o sa avantati sa ii ajungeti pe norul pe care plutesc diafan, dar e posibil sa cadeti sau o sa va coborati in canalizarile reci si sumbre sa ii cautati si o sa va afundati mult mai mult in noroi sau apa statuta , daca preferati.S-ar putea ca ei nici sa numai fie acolo.De ce ar fi asteptat sa ii asezati pe soclul vostru de fericire, daca este unul ce se darama in concordanta deplina cu nemultumirea voastra, de orice natura?Cel mai bine ii pastrezi pe pamant, langa tine.Daca poti.

Rolul de prieten perfect ?Asta este ceea ce asteapta majoritatea, dar, sa fim realisti,aceasta fiinta cu caracteristici universal acceptate,nu exista.Vestea buna e ca aproape perfect, in acceptie fiecarei persoane,exista.Perfectiunea asta, pe care multi o credem tangibila,dar nu o simtim nicicum,este diminuata de critica umana.Oricat iti dai efortul sa fii un prieten bun, tot se gasesc oamenii care iti reproseaza cele mai infime greseli si le ridica la stadiul de eroare capitala, dezamagire enorma si alte chestii teatrale.Imi place dramatismul,nu ma intelegeti gresit, dar numai pe scena teatrului si preferabil, sa fie unul de calitate.

Normal ca ne deranjeaza faptul ca ceilalti intarzie cateva minute, dar nu vedem ca si noi am facut asta, poate de mai multe ori,ne deranjeaza ca ceilalti iti strecoara o mica minciuna, in unele circumstante, dar hmm...ce s-ar intampla daca v-ati duce la detectorul de minciuni?Nu vreti nici macar sa va imaginati.Ne deranjeaza ca glumiti cand noi, nu vrem decat sa fim seriosi,dar uitam ca rasul e o strategie foarte buna in majoritatea cazurilor si face ceea ce alte valori prodigioase nu reusesc.Ne deranjeaza ca nu puteti sa ne faceti mereu favoruri, dar noi, ne fundim de fiecare data cand nu avem chef sa o facem, iar lista poate continuua.Dar inainte sa ii judecam pe ceilalti trebuie sa ne uitam bine de tot in oglinda, sa vedem si ciobul din ochiul nostru,desi s-ar putea sa nu il zarim daca s-a infiltrat in ambii ochi.

Prietenii?E simplu.Fara ei nu putem trai.Ce pacoste incantatoare!Complici la spargerea unui geam , la chiulul bine motiv, la motivarea unor absente,la farsele pregatite celorlalti,parteneri de ras la cele mai stupide dar si la cele mai serioase intamplari,confidenti cand te apasa ceva si e prea greu pentru umerii tai,ajutor atunci cand nu te astepti sa o faca;"baldabaci" pentru unele din planurile tale;initiatori de iesit afara la 1 noaptea la o plimbare nocturna sau initiatori ai unei plimbari cu autobuzul la 5 jumate dimineata [:"> that's me], prietenii sunt niste dansatori nu neaparat pe ringul de dans, dar in mod natural si dezinvolt, pe marele ring al vietii.Valseaza cu mai multi parteneri, caci e firesc, un singur dansator langa tine,la nesfarsit, oricat de priceput si fermecator ar fi, te face sa simti o rutina apasatoare,in care nu e prea bine sa te complaci, dar nici sa il uiti, pur si simplu valsati toti cu mai multe persoane,dar fiti fidel fiecaruia.Sau macar incercati.

Si nu uitati:Fiecare vals e diferit si toti jucam mai multe concomitent.Exista unele scurte , unele mai lungi, rare de o viata, important e sa incerci sa valsezi cat mai bine si sa iti amintesti momentele de maxima pricepere artistica alaturi de partenerii de dans,chiar daca ati abandonat ringul acela!Prietenia e singurul vals in care sunt admisi mai multi dansatori, in acelasi timp.Profitati de asta!

Amintiri

Amintiri.Amintiri cu miros de nisip fin si apa sarata, amintiri imbibate cu ploi de toamna, amintiri ninse de vreme, amintiri senine ca zile de primavara...amintiri.Ore in nestire pierdute pe afara si prin cine stie ce puburi, ore de umblat pe carari nestiute, alese la intamplare prin orase necunoscute, ore de rasete si caterinci.ore.multe.Conversatii aproape interminabile pe mess-iar ore.pierdute sa fie ?irecuperabile, dar nu pierdute.Caterinci,confesiuni,rasete,certuri,exi, discutii profunde,discutii relevatoare , discutii absolut idioate, discutii interesante, cele mai tari flirturi[partea asta ma distreaza cel mai tare:D],ma rog...discutii.iar ore.iar timp.amintiri.Amintiri ce dainuie ca o fericire bolnavicioasa,ca o piersica mult prea bine parguita,ca o ploaie prea rece pe un trup prea cald,ca petala diafana a unei flori intr-o cadere abisala.Poate pentru unii este timp pierdut aiurea,dar pentru mine nu e.Au fost chestii care m-au facut sa rad, sa gandesc mai mult , sa simt mai mult poate.Amintiri.Si nu regret nimic.Poate doar ca nu am profitat mai mult de unele oportunitati.de distractie,evident.