oda lui 2009

Asta e poezia anilor in care traim.
E poezie desprinsa dintr-un trip timpuriu.

E amalgam de sentimente si drog.

E tigara aprinsa

Si votca si rock.

E trista cantare a unei natiuni.

E moarte latenta -te roade de viu-

E sunet molcom de tacere.

E haos stacojiu

Pentru curvele mele .

Asa se scurge timpul aici:

O oaza de voi

-Decazuti-

O oaza de triste cuvinte,

O oaza de juraminte spasite.

E furt , e foame , e mult prea putin;

Abundenta totusi

Intepand ca un spin.

E trist , e confuz, e Soare cazut;

E rai pentru unii

Si iad pentru'n mut.

E totusi revolta

E carte de foi

E flacare mare

E totul in voi.

E minunat ca'ntelege cineva

Ca 2009 e asa cum si anul trecut era.

Si tot asa...

fara titlu

Se pare ca a trecut ceva timp de cand nu mi-am mai pictat aberatiile pe un blog.Imi pare rau pentru cei care au dus lipsa de divertisment .Oarecum , cred ca s-au descurcat.Ah,si scuzele de rigoare, desigur.

Astazi, o prietena mi-a dat un link cu o scena si binecunoscuta melodie din "Liceenii".Parca timpurile nu s-au schimbat atat de mult,contrar primei aparente.Contrazic 99,9% din populatie , prin afirmatia asta , dar nu e ceva deosebit pentru mine.Parca cineva trebuie sa fie Gica Contra, nu ?

Sa explic de ce,acum.Pai -stiti si voi -zicala aia :"Aceiasi Marie, cu alta palarie".Liceanul tot licean ramane-aceleasi arhetipuri , aceleasi probleme cu cei de ordin superior , aceleasi scuze, chiar si o buna parte din bancuri-sunt tot aceleasi.Sa nu ma intelegeti gresit :mai schimba omu' o geaca, un pantof , un aparat de fotografiat , o masina ,un doctor de unde sa-si faca rost de scutiri(ca deh, timpul e ireversibil , pana la proba contrarie bine elaborata) si chiar as indrazni sa spun ca forma s-a schimbat , dar fondul e acelasi.Acum , nu o sa ma deranjeze daca o sa citeasca cineva si o sa-mi spuna ca de fapt -toata mascarada asta numita viata- ilustreaza cel mai bine teoria formei fara fond.Si da , am cam deviat de la ceea ce imi propusesem sa spun.

...Timpul trece si nu ne dam seama de impactul devastator pe care il are asupra noastra.Sau ne complacem .Una din astea doua, de cele mai multe ori.Avem impresia ca ne vom perinda pe holurile aceluiasi liceu /aceleiasi facultati/aceluiasi birou pe o perioada nedeterminata, ceea ce iti confera un oarecare sentiment de atemporalitate.Dar nu e asa.E un subiect cu limita nedeterminata(0 la infinit? ) , un subiect care devine subiect de-abia dupa ce numai joaca rol de subiect.Daca m-ati inteles.Putem intelege si putem sa vedem clar ceva, de-abia dupa ce a trecut.Sa vedem , impropriu spus.Sa ne amintim,iar amintirea e o metafora a vederii.

Am mai vorbit de timp , de multe ori chiar.Timpul , ca problema primordiala din viata unui om.Timpul ,care matura pasaje razlete din mintea noastra,pentru a le lasa pe altele sa se intipareasca mai bine.Timpul - cel mai bun alergator si antrenor ,deopotriva .Si timpul...e acela care nu ma lasa sa -mi termin divagatia despre timp.Si timpul , de cele mai multe ori , e o scuza.Una veridica,dar tot scuza ramane.

Nu prea suna a pacaleala de 1 aprilie , nu?...

Teatru despre teatru.Part 1

Nu am mai postat de mult , dar asta nu inseamna ca nu am mai scris.E prima parte(cea pesimista,tragica ...) dintr'o piesa scurta de teatru.Intelesuri multiple si vagi.Si toate astea,numai in 2 randuri care au menirea de a convinge ca nu merita citita:))[to not enjoy]

In Pamant am intrat cu soapte zambind in urma mea.Erau si soapte care plangeau,dar mi se pareau atat de inabusite in existential inca numai rasetele alea malefice se conturau crispat pe cortexul meu.Am plans si eu atunci si nu imi este usor sa o recunosc,am plans si pare un eveniment notabil,caci rare sunt datile cand plang.Mai rare decat sarbatorile majore.Am plans atunci.Ati plans si voi odata cu mine ,si ati zambit cand zambeam si eu,v-ati deflagelat sufletul pe o bucata de hartie ,mai bine sau mai rau.Ati respirat acelasi aer,din aceiasi incapere ridicol de trista si totusi, ati trait clipe de magie,desi nu am fost un actor bun niciodata.Rolul meu a fost sa va distrez pe voi.Am dat gres uneori si v-am inundat sufletul cu introspectii melancolice si cu ganduri banalizate de filosofie ieftina,dar totusi o gluma buna din 10 proaste ,am realizat si eu.

-Se apropie.Din ce in ce mai mult.Il aud cum se repede,ropotindu-si glasul taios catre tarmul meu.Voi nu il auziti ?Nu il auziti ?
O masa compacta de oameni ma priveste uluita.Si tace.Actorul trebuie sa isi joace rolul,asa e.Ce nu inteleg ei e ca astept si eu un raspuns,o interventie salvatoare,o interventie care sa ma faca sa-mi uit replica.Un actor fara replica e ca o casa fara acoperis,dar acest lucru nu presupune inexistenta temeliei si stalpilor de structura.Pana si peretii exista ;de ce nu ar exista si un actor fara replica ? Incremenit pe scena,cu privirea ratacita-ntr-un punct aleator,cu zambetul extatic al unui nebun,cu ploaia torentiala de sentimente ,cazuta pe un teren sufletesc arid, imi doresc sa fiu.
-Parca aud…aud…cineva din sala imi striga "esti un ratat !".Aleluia.Cineva mi-a raspuns.Exista viata.Nu sunteti marionete Si eu care credeam ca ma aflu la teatrul de papusi.Va priveam cu interes ,din spatele scenei,cum va asezati,cum asteptati,cum schimbati cateva vorbe anodine cu cei cu care ati venit,cum cascati in timpul spectacolului,cum nu imi raspundeti la intrebari,cum va teleghidati la final,mainile,intr-o mare de aplauze furtunoase,cum va grabiti catre masinile voastre de lux si va duceti la un restaurant de elita din oras si a doua zi ,indrazniti sa spuneti"Am fost la teatru" si sunteti premiati cu osanale pentru asta.Voi, ma, voi !Ma priviti pentru o ora si ceva jucandu-ma fara sens ,dar cu mult chin,pe scena asta imbacsita cu decoruri ancestrale,dar in schimb,eu va urmaresc povestile concomitent si voi habar nu aveti.E randul meu sa rad de voi !.Daca viata mea e o tragedie comica, a voastra e o comedie tragica.
-E acelasi lucru !
-Tot tu esti ?Ala, care m-ai facut ratat ?
-Da !-Ai niste replici proaste.
-Se numesc improvizate.
-Exista improvizatii bune ,sa stii.De fapt, de obicei ,ele sunt mai fermecatoare decar rolul ,daca sunt nascute intr-un moment apropiat genialitatii, intr-un moment cand,frate,te bucuri ca esti spontan si ajungi sa-ti urasti toate rolurile invatate pe de rost,toate repetitiile din toiul noptii,toti litrii de alcool in care te abandonezi dupa un insucces pentru care ai muncit cu precizia unei masinarii nemtesti si cu sufletul unui popor latin,pana si toate succesele,care ti-au aprofundat nereusitele pentru ca ai avut cu ce sa le compari.
-…
-Ai ramas fara cuvinte,maaaaaaa ?
-…
-Doamne,daca existi,si cred ca existi,dar nu cred in totalitate,tu esti regizorul suprem,dar si cel mai nemotetic spectator,tu esti judecator si acuzat,iar noi niste avocati care nu au aparat niciodata,avocati ai acuzarii,circumspecti,detractori,punitivi si deghizati.Daca existi,fa-l odata sa mai vorbeasca pe prostul ala.Sunt singur Doamne si ma doare !
-Puteai sa imi spui mie direct !
-Doamne , iti multumesc !
-Ba,tu n-auzi ?
-Ba da, ai vorbit.
-De aia am voce…
-Si ce sa inteleg ?Ca mortii vii din sala sunt muti ?
-Unii sunt muti,altii surzi,dar majoritatii…nu le pasa.Pur si simplu.
-Si tie iti pasa ?
-Promit ca o sa incerc sa-mi pese !
Era divin.Cineva incerca ceva ce stia ca va fi sortit esecului.Cineva incerca sa ma iubeasca, pe mine, un actor trist, care-si duce existenta intr-un camin de studenti din Regie,care spera sa-si gaseasca un loc unde sa doarma anul viitor,cand nu va mai fi la facultate,care spera sa aiba un salariu mai mare de 10 milioane pe luna, care spera sa mai poata spera.Un actor nedefinit prin prisma lui si poate,sortit,esecului.Actorii cei mai buni nu sunt descoperiti niciodata !Nu e corect….nu e corect…nu e corect…(voce puternica,descrescand)
-Stii,eu…
-Lasa’ma sa termin, te rog..Nu e corect!singura persoana care incearca si promita ca o sa ii pese,nu ma lasa sa vorbesc.Nu sunt aporetic prin excelenta.Uite’ma !Stau pe scena asta, ghemuit ,si strig ,vorbesc tare , ca sa ma pot auzi pe mine insumi.Daca nu ma asculta altii ,inseamna ca nu m-au auzit.Acum,ma vor auzi….ma vor auzi.Promit !
-Stii….
-Nu am terminat.Stai asa !Tu de ce incerci sa vorbesti cu mine ?Esti o maya cred, o destinatie reala cu plecare imaginara .Tu de ce vorbesti cu mine ?Vreau sa aflu.Acum !!!!
-Eu , stii…(voce resemnata)
-Nu vreau sa stiu.Mi-e frica de eul din tine !Sunt singur si e mai bine asa.Decat ca voi, carpe de sters pamantul , mai bine ca mine, samanta nerasadita…Totusi,zi’mi.Cine esti ?
-Cu adevarat ?
-Deci m-ai fi mintit ?
-Cu adevarat ?
-Da…
-Eu sunt regizorul !
-Nu !!Nu am stiut!Regizorul…
-Nici nu trebuia.sa stii….
(actorul izbucneste in ras , isi revine si se reaseaza in coltul sau..piesa se termina)

amalgam despre TIMP

Timpul dilatat,pe tabla de sah numita viata.Timpul contractat,in copilasul ce erai ieri.Timp pierdut,pentru toate clipele tripate in infinitul indeciziei.Timp.Totul se reduce la coordonate spatial-temporale.Si te intrebi,intr-o zi?Cat timp mai avem cu adevarat ,ca sa facem tot ceea ce ne dorim?Avem tot timpul din lume,cristalizat in clipele de viata ramase;caci timpul folosit e acela cand faci ceea ce-ti place ,cand reusesti sa te simti viu,eliberat de franghiile imaginare care iti sufoca existenta.Poti sa arzi atat de mult timp ,pana sa realizezi ca l-ai pierdut si tocmai cand ajungi la constatarea asta,ii anulezi efectul ,prin ceea ce ai invatat.Pacat totusi ca se intampla foarte greu,uneori de-abia ne ajunge o viata ca sa realizam acest lucru.

Ce m-a facut sa ma gandesc la timp?Ei bine,cred ca asta facem toti ,foarte des,dar ne e frica de o posibila confruntare cu ceea ce am realizat in timp,mai cu seama,intr-un anumit timp.Revenind in tumultul de idei ce ocupa mult loc,dar nu releva nimic, abordarea "timpului" e rezultatul unei carti citite despre calatoriile in timp, universuri paralele and so on.NU, nu e un SF,ci doar un subiect care iti da mult de gandit,mai ales cand vine cu argumente valide in sprijinul afirmatiilor facute.Una din ideile acestei carti ,sustine existenta unor particule cu viteza mai mare decat a luminii,cu ajutorul carora, calatoriile in timp ar fi posibile si implicit, schimbarea unor evenimente din trecut cu ecou in viitor.Restul "realitatilor" ar fi anulate,desi exista si presupuneri care afirma existenta unor realitati concomitente.Oricum ,sunt multe teorii,iar cea mai cunoscuta, nu e neaparat cea mai buna.

Conchid prin afirmatia lui Freeman Dyson,care imi inspira multe:"E lipsita de perspectiva orice presupunere care,la prima vedere,nu pare o nebunie."

teatru zambitor

Triste acorduri de vioara

Rasuna ganduri in pustiu

Nici luna nu mai imi apare

Sunt orb si asta de mult stiu.

Am strans atatia morti in mine

Sunt un cadavru inca viu

Cu ploaia -lacrima de Soare

Pe umarul meu purpuriu.

Zambesc mecanic,mercantil

Am defetismul unui prizonier

Din lagarul de concentrare

Al mintii atavice ce doare.

Scabroase litere aluneca

Pe panta unui vechi cosciug

Scrisoare propriului deces

Scrisa de mortul viu.

Evanescent,vetusc tarziu

De unde vii?Unde ma duci?

Peiorativ te infasori

Pe ochii mei de ceara

Si imi ucizi zambetul

Cu a ta gheara.

Eufemistica'nmormantare

-Un teatru zambitor-

Vioara plange in departare

Acum,acum..eu mor.

Mastile jos! sau nu...?

Cortina se ridica!Va rog frumos sa aplaudati.O noua piesa ,un inedit numai pentru dumneavoastra.In fiecare zi…
Actorii intra in scena,dar nu mai sunt actori de fapt.Se dedubleaza de eul din afara , si devin cel din interior.Fiecare rol ii invata ceva si capata viata prin prezenta lor.Fiecare rol e o noua perspectiva,fiecare costum o alta aparenta,fiecare vorba, o a doua voce a constiintei.
De ce unii actori joaca bine si altii nu?Din cauza talentului si atractiei pentru arta?Din cauza atractiei fata de disimulare sau fata de nou , putand aborda un alt personaj in fiecare zi si chiar sa il reinventeze din prisma eului original?Toate astea si nimic .
Dar teatrul se joaca pe mai multe scene:cele special amenajate pentru asta si cele spontane , mereu apte sa gazduiasca nenumarati actori;cele ,in care, daca nu esti actor ,devii.
“Dualitatea e fireasca” spun unii si sunt de accord.2 masti? O nimica toata.Toti avem 2 fete, chiar daca nu o constientizam.Una din ele e creata de etica , de comportamentul scrutat de nevoia de a supravietui in mod armonios cu ceilalti si cealalata e masca esentelor in stare pura , necizelate,masca in care se ascunde doza de rautate pe care incercam sa o menajam sau sa o ascundem , prin diferite tertipuri..Noi?Noi unde suntem?Captivi intre cele 2 cred,cautandu-ne in oglinzi sparte si vazand , intr’una singura, mii de realitati.Mai multe masti?Tot ce e posibil.Cu cat mai multe , cu atat mai multe sanse sa te pierzi printre ele , nemaistiind cand sa le scoti ,cand sa le porti si cand sa le arunci.
Masca pe care ar trebui sa o purtam toti e cea a propriei personalitati.Ca o antinomie, e cea mai grea dar si cea mai usoara masca de purtat .Grea, pentru ca pare dificil sa te relevi pe tine insuti , sa ti asumi simtirile si faptele , indiferent de ceea ce spun ceilalti si usoara pentru ca toti o putem descoperi , daca inca nu am facut asta, doar printr-o introspectie profunda si cat se poate de obiectiva.
Ok-sa inteleg ca nu convine adevarul asta.Intoarcem foaia si imaginam altul:ne nastem cu o masca cameleonica si scapam de ea ,abia la moarte.Dar ar fi insasi chipul…..
Sa cada toata mastile!!!
Cortina se prabuseste.
Publicul nu aplauda.
Felicitari , te-ai gasit pe tine.Pentru a mia oara!

Critica sau...?

Ce-mi place sa citesc critici!Nu, nu ma refer la ceea ce au criticat de'alde Calinescu, Iorga,Maiorescu , Eugen Simion etc in mod special, ci la criticile pe care le emit foarte multi cu referire la munca altora.Imi iau pastila zilnica de ras in mod virtual , ca ce mama masii , doar e la moda sa traiesti "pe net".Apropo, faptul ca am mentionat scriitori celebri e pentru a va convinge de nivelul meu saturat de cultura.Sper ca nu am reusit-asta ar insemna sa fiti la fel de mediocri ca mine.
Ce am observat eu , ca o fina analista [e al 2lea nume.daca vezi doua esti bolnav psihic] ce ma autoproclam ,e ca ,daca nu criticam ,suntem criticati;daca criticam -poate si mai mult decat in cazul anterior.Critica e in adn'ul individului.Ala metaforic.Critici si tu , critica si ei , critic si eu.Urasc critica.Prin deductie logica, obiect la care am chiulit intr-a 9a cam juma' din ore], ma urasc si eu.La modul general.Ajungand la cel particular , vin acum si va zic ceva de genul:singura critica morala e cea care critica critica.Aduc situatia in favoarea mea , ce naiba?! Asa facem toti.Ma cert cu mine si acum o sa-mi spuna vreo persoana a carei inteligenta ma depaseste in mod simtitor ca sunt increzuta si apucata.Degeaba!Nebunii niciodata nu recunosc ca sunt nebuni,nici macar in momentele de rara luciditate, pt ca atunci isi dau seama ca sunt normali.
Despre nebunie aberez in alt post.Pe ziua de azi , am depasit norma de ineptii.Apropo, exista asa ceva?

Sper ca nu luati in serios ce am scris ceva mai sus.E un pamflet.Sau poate nu!

Ganduri tarzii, dar nu si tardive

Undeva , pe o carere , ratacesc gandurile mele .Fizic , sunt prezenta intr-o camera cu pereti de culoarea vaniliei si mobila de cea a abanosului , dar spiritual, ratacesc pe multe drumuri ,dar cred ca voi reusi sa ma adun , ca de fiecare data.Ce e ciudat e faptul ca atunci cand esti imprastiat , cand iti cauti bucatile din puzzle'ul mintii , esti mult mai receptiv la semne.Acum 2 zile , seara, venind de afara, tot cautam cartela ca sa deschid usa.In acest timp, un pustiulica de 7-8 ani imi spune ca "e deschisa".Avea dreptate ;nu mai e un secret de mult timp ca , de cele mai multe ori , ceea ce cautam e foarte aproape, atat de aproape incat e incrustat/a in existenta noastra zilnica, nu mai prezinta ineditul pe care il vrem la fiecare pas , ci ineditul prin fiecare reaparitie.E o intamplare aparent banala, dar pentru mine capata numeroase conotatii.

Razna?
Eu?
Probabil!

Acum cateva zile am ajuns la o constatare de zile mari si am decis sa o aduc in favoarea mea.Nu a mers si asta e bine pentru ca inseamna ca asa a fost sa fie.Trebuie sa ne asumam propriile greseli si uneori si pe ale altora.Ca sa rezum==>Perfectiunea universala e un joc trist de marionete cu zambete fericite ,dar guri shimonosite.Nu merita sa o cauti , niciodata! Nici cautarea ,indiferent la ceea ce se refera, cu cat mai putine imperfectiuni nu merita! Imperfectiunile cele mai savuroase , din contra, trebuie traite din plin. Prea multe , te aduc prapastios de aproape de esec ,prea putine , prea aproape de monotonie si sobrietate batraneasca, asa ca ...incetati a va mai dori sa traiti "ca la carte".

De ce sa ne cautam eul ?Ne vom pierde printre mastile altora.Constientizati-l mai bine.
Ce ganduri am.Rataciri razlete ,aparent fara sens , ma fac imperfecta , the way i want to be.

Toamna

Toamna...voi o simtiti ?Eu nu.In afara de racirea temperaturii si de Soarele , care evita sa-si mai etaleze farmecul prea des, parca nu s-a
schimbat mai nimic.Eu astept covorul ruginit de frunze,copacii semi-dezgoliti, banca trista de pe drumul catre scoala in care am
copilarit,ceata de dimineata,ploile melancolice de dupa-amiaza si apoi Soarele ce straluceste diafan ,ca o ultima urma a verii incendiare.

Esarfa sa-mi fluture-n vant, gandul sa-mi zboare strigand,timpul sa ma limiteze , ploaia pasii sa mi-i urmeze.Dar toamna e fascinanta.E calda.E aurie si ruginita de un vartej de frunze triste.E colorata fervent de ploi si
nori,de desenul in creta al unor copii,a carui urme dispar sub pasii grabiti a calatorilor infrigurati.

Toamna e o impletire de melancolie si liniste sufleteasca, o reprezentare perfecta a sufletului fiintei umane aflata in plina maturitate.Toamna a maturat orice vis de vara,dar a lasat implinirile;toamna mi-a furat iluziile cu care ma hraneam,dar mi-a daruit altele mai putin amagitoare.Toamna-ti plange la picioare si de asta cei mai multi cred ca e in zadar sa ii
zambeasca.

Odata cu toamna,incepe si forfota scolii,si a chiulurilor deasemenea si a diminetelor somnoroase cu iz de cafea bauta in graba,incep si intarzierile,incepe si asteptarea vacantei de iarna.Ce frumoasa e toamna cand o privesti drept in ochi,cand o traiesti si o lasi sa te traiasca! Uneori pare o creatura funesta si anodina , alteori e un reviriment ,cu precadere in zilele fara ploi si fara ceata,cand natura sopteste bogatie in urechea ta si tu o poti auzi.

Astept toamna pe care o stiu eu...nu ma dezamageste niciodata!

Si o melodie draguta.Enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=SB5xoDEOgec

Consum mult , deci exist !!!

Ma uit la foaia asta goala si imi place caracterul ei imaculat.Mi'e frica sa o populez prin cuvintele mele canceroase, cel mult , expresie a unor ganduri in zbor dar..o sa fac asta, o sa mi infrang anxietatea in fata cuvintelor ,cele mai bune prietene pentru cei care stiu sa le foloseasca , dar si cele mai imbatabile arme, pentru ca, indiferent de incarcatura lor si oricat de bine ai jongla cu ele, se pot intoarce impotriva ta cu aceiasi abilitate sau te pot dezamagi,neridicandu'se la pretentiile tale , nereusind sa te exprime prea bine.Da!neputinta in fata cuvintelor;in fond , ea ne construieste lumea , dar ne-o si darama sau ne zideste intre pereti de viata, lasandu'ne morti in interior.Da!Lumea asta ,cladita pe contrastul dintre aparenta si esenta , cladita pe niste temelii vesnic subrede,cladita pe adevaruri si minciuni , pe pragmatism si pe idealism ,pe tacere si vorbe , pe stress si odihna , pe noi de fapt.Avem impresia ca noi cladim lumea, dar de fapt, ea se cladeste pe noi.Noi fabricam prejudecatile dar in final ajung sa ne fabrice ele pe noi .Creatia distrugand creatorul, mitul desavarsirii plasmuirii si a plasmuitorului care crede prea mult in puterea sa creatoare.

Suntem niste consumatori de publicitate , de ceea ce propaga publicitatea , de iluzii de fapt.Rareori mai trecem prin scanerul gandirii ceea ce cumparam.Important e ca ...cumparam! Suntem fericitii detinatori a fabuloaselor produse care te fac tanar , sanatos , bogat , deci fericit.O nimica toata!Visul fericirii materiale , oricat de paroxist ar fi ,aproape ca te te aduce pe culmea fericirii, dar neinsotit de stropul ala de nebunie, care te face sa simti si fara materialism, te afunzi in golul existential si daca mai ai putin realism , iti dai seama ca trebuie sa 'ti iesi din tine , sa devii un alt tu , sa transformi o iluzie intr'o farama de adevar ,asa cum nu s-a intamplat pana atunci.

Televizor , internet , brosuri care'ti spun cum sa fii perfect ,iaurtul fermecat care in 15 zile te face o zeita ,ginul care te face sa il cumperi nu neaparat datorita gustului , ci datorita faptul ca e servit intr'un peisaj exotic,cu 2 gagici bune care 'ti fac aer cu frunze de palmier si ai impresia ca asa o sa fii si tu daca'l cumperi, reclame cu baieti sculptati in perfectiune ,fete cu masuri care sfideaza realitatea, care te sfideaza pe tine ,sani mai mari , fund mai mic , muschi care striga sa fie etalati,ten bronzat, masini de ultima serie , case supradimensionate , localuri super rafinate cu preturi super piperate , dar super mici pentru super portofelul tau , super cluburi ,super fete,super baieti, cocaina , alcool rafinat , pastilute ca sa fii fericit dar de fapt sa-ti dai seama ca nu esti , vacante in destinatii inedite, himere care'ti promit ,in mod strigator , fericirea , dar nu ti'o aduc decat, pentru cel mult , cateva clipe.O intreaga mascarada , pe care fie o creezi , fie o crezi , fie o observi si fara sa vrei , esti parte din ea.Desi , asta ar intra in contradictie putin cu experienta Michelson-Morley, pentru ca ar insemna ca nu observi cu adevarat pt ca faci parte din sistem si iti faci doar pareri false .In fond , treaba sta asa:putini stiu ca sunt manipulati , dar si mai putini ca ei permit asta,putini nu se lasa manipulati decat in mica parte ,dar voluntar sau involuntar, trebuie sa consume si ei ceva si acel ceva are o reclama-buna dimineata, doar traim intr'o lume in care pana si fructele au nevoie de reclama pentru a promova importatorii.

Stii reclama aia,aia buna? Nu.Ok...in alta ordine de idei:Stii o reclama buna? Nu.Iata...cateva dn intrebarile care le-am adresat pe la 4 dimineata pe messenger , in timp ce scriu acest articol.Adevarul e mult mai aproape de noi decat credem ca este.Da, nu neg ca ar exista cateva reclame bune ,de care ti-e mai mare dragu sa te lasi fraierit , dar nu de orice , va rog eu frumos! Chiar nu auziti vocea launtrica din voi?Strigate de disperare ale unei constiente mute...poate o sa le simtiti intr'o zi[nu ma refer la toata lumea , cred ca cei care ar trebui sa citeasca asta , nu o fac:)) .Suntem cam limitati , nu credeti?Deseori am impresia ca meritam faptul ca ni se fura banii din buzunar cu toata vointa noastra.

Suntem atat de asemanatori tocmai prin dorinta noastra de a fi diferiti ,suntem un paradox atat de banal si inglodat in plictisul existential, suntem si nici macar nu ne bucuram cu adevarat de asta.Guvernati de un sistem viciat , crescuti de un sistem si mai viciat , luptam ca sa ii intrecem pe cei din generatiile trecute in aceasta aleasa arta.

Final...

nu exista unul...nu inca !

Si totusi...nu ai 30 de mii...vreau sa'mi cumpar ciocolata aia la care tot se face reclama...asa, de curiozitate...