Pianul e asemenea sufletului uman... capabil de cele mai frumoase cantece dar si de cele mai distorsionate, capabil sa te hipnotizeze prin sunetele sale care se contureaza trepidant in mintea umana, dar si sa te indeparteze ptr ca iti place prea mult sa canti la el.Ciudat ,nu?
Dar ce se intampla atunci cand nu canti la pianul tau?E un pian interesant,de buna calitate,mai nou si mai frumos ca al tau, insa nu il poti cumpara…cineva iti interzice.Acel cineva e chiar proprietarul.”Nu e de vanzare” auzi o voce rasunand din nou si din nou pe cortexul tau… "Nu e de vanzare… Nu e de vanzare"… "As vrea totusi sa il cumpar"… "Nu e de vanzare"…. E un cerc vicios, in care folosesti toata forta persuasiva pentru a avea bunul dorit,un cerc, in care, in cea mai fericita ipostaza, te intorci de unde ai plecat.
Ce altceva se mai poate intampla?Sa ramai blocat, sa uiti sa iesi din acest cerc si sa-l parcurgi la nesfarsit insa ceea ce este mai rau ,e sa nu explorezi interiorul sau… Poti sa canti la pianul meu,dar numai pana cand o sa pot vreau din nou eu… Si te gandesti naiv…:”stii , am putea sa cantam impreuna!” Uitam un mic amanunt totusi:vremea naivitatilor a trecut.
Insa nici faptul ca pianul acela nu este al tau,nici faptul ca iti place obsesiv sa canti , nici faptul ca , uneori, incepi cantecul gresit sau il sfarsesti in graba,precipitand, astfel,unele sunete, nici faptul ca auditoriul nu mai are rabdare ,nu te vor face sa uiti ca singurul pian care-ti apartine’n totalitate, cu care esti familiarizat a fost, este si va fi al tau… Chiar daca,din cand in cand, iti vor reveni in minte ,aluzive….vorbele:“Nu e de vanzare!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu