peregrinarile iubirii[2 feb 2008]

Un parc, aceeasi carare, aceiasi 2 tineri(indiferent de varsta, caci cel care are sentimente frumoase va fi tanar mereu…iar povestea se repeat la nesfarsit..)……dar 2 personalitati intr-o confruntare asidua a iubirii.
Iubirea, ideal irelevant pentru sceptici si filozofi ,este totusi una din temele cele mai vehiculate’n operele lor.In jurul iubirii, de ce sa nu recunoastem graviteaza cele mai multe notiuni.Si totusi ,ceea ce vreau a zic este ca, desi o neaga, o afirma, o preschimba-n vaste culori ale eului,o mortifica sufleteste si psihologic,o lichefiaza , ei, au cunoscut, cel mai bine iubirea.Cum altfel ai putea sa construiesti o teorie atat de vasta asupra unui sentiment atat de complex,daca nu ai simtit, analizat, sectionat fiecare atom, fie el si indivizibil si corelat si comparat cu experientele altora propriile elucubratii sentimentale?
De altfel, daca citesti o carte in care sunt analizate trairile afective ale oamenilor,daca nu ai simtit macar a mia parte din ceea ce este relatat, acea documentare este nula.Ceea ce citesti in carte, daca se confrunta cu un moment din viata personala, iti trezeste un sentiment de familiaritate si astfel, unul de simpatie fata de scriitor.De fapt tu nu citesti o simpla carte, ci te citesti pe tine;iti pui pe tapet memoria afectiva si o diseci cu o precizie de chirurg.Eu , personal ,urasc operatiile, dar nu le evit niciodata.
Ce e iubirea?Mediocritate as spune, rapusa de primul impuls logic al unei gandiri clare si introspective.Absurd, nu? …..la prima vedere!Mediocra pentru ca mai intai descoperi acea persoana,te bucuri in fiecare zi de cuvinte, idei ,intalniri, fiori ,iar cand nu reusesti sa o vezi ,sa ii spui ceva,orice, esti dezamagit…pana data viitoare cand te chinui sa lungesti firul acela ,un fel de barometru al rezultatelor “eforturilor” tale.Nu dupa mult timp descoperi ca prezenta ei iti este absolute necesara ..si vrei mai mult.Incepeti un drum impreuna, un drum despre care crezi ca e previzibil, insa cu cat inaintezi iti dai seama ca nu este asa.De ce? Direct proportional cu masura in care incepi sa cunosti persoana de langa tine,te obisnuiesti cu comportamentul,rationamentul si cu ea , cu atat de mult, de fapt, te indepartezi de ea.Din nou, de ce ?Pentru ca suntem imprevizibili.
Noi, oamenii,ne subestimam, incercand sa ne autoproclamam clarvazatori de gesturi, sentimente si ideologii.Un fapt total neasteptat ne bulverseaza, ne schimba existenta de pana atunci, ne paralizeaza utopiile…Si iata cum de la stadiul de adorare, muza se preschimba-n monstru ….Desi inca stii ca o iubesti si suferi pt ea, o arunci in mocirlele de noroi ale constiintei,dar pentru a nu fi singur, te duci si tu cu ea.E etapa agoniei, pe care o prelungesti pentru ca ,desi doare, ea e inca acolo, in mintea ta, mai prezenta ca niciodata (ea-persoana).Momentul in care reusesti sa treci peste acest noian de melancolie difuza e acela cand te plictisesti de propriile-ti lamentari si iti dai seama ca, desi va ramane acolo, macar a suta parte din iubirea pentru acea persoana(indiferent ca e vb de iubit/iubita, frate/sora, prieten/prietena etc), trebuie sa umpli restul de 99%....trebuie sa te detasezi de tine mai intai, ca sa te detasezi si de “subiect”…Vei reusi….nimic nu e imposibil.
De cele mai multe ori, iubirea e ancorata in temporalitate,chiar daca va ramane ceva in urma ei, mai mult sau mai putin marcant.…. iubirea desi e,poate, un sentiment mediocru si, sigur, complex , e cel mai nobil din toate…